Proiecte

INTERNE

Proiect tradiție al Societății, Prescrie un zâmbet! 🙂 s-a desfășurat pentru prima dată în decembrie 2008. Sute de zâmbete au ajuns pe fața tuturor celor implicați, dar mai ales pe fața celor de la casa de copii ,,Sf.Paul”. Proiectul s-a bucurat de un succes considerabil, acesta desfășurându-se chiar și în două ediții: Ediția de Iarnă și Ediția de Primăvară. De la an la an, proiectul s-a dezvoltat și a ajuns să beneficieze de activități specifice. Târgul de prăjituri, SSFilm, împodobirea SSFBradului și Concertul Caritabil ”Colindă Farmacie, Dăruiește Bucurie!” sunt unele dintre evenimentele organizate în cadrul ediției de Crăciun a proiectului, toate pentru a strânge fonduri pentru cazul pe care alegem să-l sprijinim.

Sănătate Publică

OncoFight

Campanie desfășurată în perioada 16-22 noiembrie 2020. Scopul acestui proiect este informarea studenților farmaciști și a publicului larg cu privire la factorii de risc pentru apariția cancerului, modalități de prevenție și diagnosticare prin teste de screening. Pentru informarea publicului larg, pe perioada campaniei au fost distribuite materiale informative în farmacia Crisia Farm. De asemenea, voluntarii SSFB au susținut online prezentări destinate elevilor din 3 licee din țară (C.N. „Bogan Petriceicu Hasdeu”, Buzău, C.N. „Mihai Eminescu”, Buzău, Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”, Mioveni). Sângele este singurul medicament din lume care nu se găsește în farmacii, dar care poate fi eliberat gratuit pe rețeta unui gest de omenie. Prin acest proiect dorim să încurajăm activitățile de donare de sânge și să tragem un semnal de alarmă referitor la importanța și beneficiile donării de sânge și la statisticile îngrijorătoare, care arată că în România doar 2% din populație donează sânge. Campania de donare de sânge #încă1024 se desfășoară sub egida Societății Studenților în Farmacie București, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București și al personalului medical de la Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale + #cei1024.

Meniu

Campanie națională pentru mandatul 2019-2020, realizată în colaborare cu Departamentul de Educație și Practică Farmaceutică, a fost inspirată de lipsa informării corespunzătoare a pacienţilor cu privire la importanţa unei educații sănătoase despre apariția rezistenței bacteriene.  Scopul proiectului este de a promova informațiile cu privire la utilizarea corectă a antibioticelor (utilizarea numai cu prescripție medicală și respectarea cu strictețe a acesteia, precum și evitarea consumului abuziv de antibiotice) în rândul populației și informarea studenților farmaciști cu privire la rolul nostru, profesioniști în domeniul sănătății, în combaterea apariției rezistenței la antibiotice.  În cadrul campaniei au fost realizate activități de informare a publicului în Facultatea de Farmacie București și în centrul comercial ParkLake. De asemenea, am susținut prezentări în 4 licee (C.N. „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic „Ion Barbu”, Liceul Teoretic „Matei Basarab”, C.N. „Spiru Haret”) din București. Am organizat o conferință unde i-am avut invitați pe dr. Diana Păun (Consilier de Stat, Departamentul de Sănătate Publică, Administrația Prezidențială), Prof. Univ. Dr. Farm. Andreea-Letiția Arsene (Disciplina de Microbiologie), Dr. Asist. Univ. Gheorghiță Valeriu (Spitalul Militar „Dr. Carol Davila”) și domnul Prof. Univ. Dr. Farm. Chiriță Cornel (Disciplina Farmacologie și Farmacie Clinică). Campania națională FASFR pentru mandatul 2018-2019 în cadrul departamentului de Sănătate Publică se axează pe informarea și protejarea generațiilor următoare de efectele nocive ale tutunului. În România, fumatul este un factor de risc major pentru bolile cronice, contribuind semnificativ la creșterea numărului de ani sănătoși pierduți datorită dizabilităţii și decesului prematur. Fumatul este una din cauzele principale ale poverii pentru societate și individ legată de starea de sănătate. De aceea, eforturile societății trebuie să aibă în vedere atât încurajarea opririi consumului de tutun, cât și prevenția debutului, debut care are loc cel mai frecvent în timpul adolescenței, până la vârsta de 18 ani. Prima zi de campanie a început luni cu un dialog alături de medicul și fondatorul SMURD, Raed Arafat, despre efectele nocive ale tutunului și rolul nostru, al specialiștilor în sănătate, în societate. Am organizat un stand de informare în stația de metrou Piața Unirii 2, unde voluntarii SSFB au abordat diferite persoane ale publicului larg, am testat gradul de intoxicare cu monoxid de carbon, folosind Smokerlyzere, în zona Alveolei Kiseleff, și am susținut prezentări, având ca public elevii Colegiilor Naționale „Gheorghe Lazăr” și „Gheorghe Șincai”, dar și ai Școlii Gimnaziale nr. 27, din București. Campania se adresează publicului larg și respectă tema propusă de Organizația Mondială a Sănătății. Activitățile desfășurate cuprind conferințe științifice, testarea glicemiei, a colesterolului, măsurarea tensiunii arteriale. De asemenea, studenții au parte de training-uri, în urma cărora deprind cunoștințe cu privire la utilizarea glucometrelor, tensiometrelor sau analizoarelor de lipide. Anul 2016 a adus acest proiect în atenția unui larg public, fiind desfășurat în Piața Romană, unde mai mult de 600 de persoane au primit mesajul nostru. În anul 2017 proiectul s-a desfășurat în Facultatea de Farmacie, Piața Romană, dar și în Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, unde mai mult de 1200 de persoane au recepționat mesajul nostru. În anul 2018 s-a realizat testarea glicemiei și măsurarea tensiunii arteriale pentru studenții Facultății de Farmacie, dar și pentru profesorii și elevii Colegiului Național „Sfântul Sava”, care au fost în vizită la Facultatea de Farmacie. De la prevenție și simptomatologie, până la diverse patologii cu care multe persoane se confruntă în viața de zi cu zi, CardioCheck este o campanie de Sănătate Publică care abordează o temă de actualitate: afecțiunile cardiovasculare și manifestările acestora, cu toate aspectele pe care le presupun. În anul 2017, tema a fost particularizată pe hipertensiunea arterială, au participat activ 32 de voluntari, iar gradul de informare al proiectului a atins 400 de studenți pe parcursul celor 3 zile de campanie.

Meniu

Săptămâna Imunizării este un proiect ce urmărește informarea populației cu privire la importanța vaccinării și educarea studenților în acest scop. Săptămâna Imunizării este Campania Națională a anului 2017, desfășurată concomitent în toate cele 7 centre universitare din țară, și a avut ca scop principal expunerea importanței imunizării populației, aliniindu-se cu tema susținută de către Organizația Mondială a Sănătății. În Bucureşti s-a organizat un panel de discuții la care au participat mai mult de 50 de studenți ai Facultății de Farmacie din București. Aceștia au dezbătut asupra subiectului pro/contra vaccinare și s-a realizat răspândirea mesajului asupra unui public cât mai larg, prin distribuirea de flyere și stickere, ce au susținut mesajul campaniei. Timp de o săptămână, voluntarii SSFB au fost “Ambasadori ai Imunizării”, pentru că doar împreună putem reuși să protejăm comunitatea în care trăim și să îmbunătățim sănătatea publică. Ziua Mondială a Sănătății tratează o temă stabilită de către OMS (Organizația Mondială a Sănătății) în fiecare an. Acest proiect reprezintă o oportunitate pentru tinerii studenți de a se concentra asupra unei probleme majore de sănătate publică la nivel global. Anul 2017 a surprins desfășurarea acestei campanii concomitent cu Congresul Național al Studenților Farmaciști, dându-ne astfel ocazia de a implica în activități colegi din toate centrele universitare. Tema tratată a fost depresia, astfel că participanții au informat peste bine de 1000 de persoane în Piața Romană și Piața Aviatorilor, reușind de asemenea să le facă ziua mai frumoasă prin oferirea de îmbrățișări și distribuirea de mesaje motivaționale. Acest proiect marchează Ziua Mondială de luptă împotriva HIV-SIDA, sărbătorită în fiecare an în întreaga lume. Ne propunem să informăm tinerii și viitorii farmaciști despre virusul imunodeficienței umane (HIV) și consecințele acestei boli. A fost organizat un flash-mob, dar și alte activități alături de voluntarii Societății Studenților în Medicină București, prin care voluntarii și-au arătat solidaritatea față de cei afectați. România deține un record trist în Uniunea Europeană în ceea ce privește cazurile de tuberculoză. Peste 27.000 de bolnavi sunt tratați anual de TBC, iar mai mult de 15.000 sunt cazuri noi. Rămânem țara cu cea mai crescută incidență globală a tuberculozei din UE. Deoarece ne dorim eradicarea tuberculozei, am organizat o campanie în mediul online pentru a crește gradul de conștientizare a semnelor și importanța vizitei la medic pentru începerea tratamentului încă de la primele semne.

Educație și Practică Farmaceutică

Oportunitățile Studentului Farmacist

Răspunde studenților încă din facultate la o întrebare din ce în ce mai des pusă de absolvenți: „Am terminat! Stai! Acum ce?”. SSFB vine în ajutorul studenților farmaciști, promovând unele domenii mai puțin cunoscute, fie că ne referim la industrie, farmacie comunitară, farmacie clinică sau doar logistică. Proiectul a venit din dorința studenților farmaciști de a afla care sunt ramurile domeniului farmaceutic unde pot să se angajeze după terminarea studiilor universitare de licență și ce înseamnă educația farmaceutică continuă. Pentru a realiza această campanie, trebuie să definim următoarele domenii farmaceutice:
  1. Farmacist în cadrul Farmaciei publice (circuit deschis): trebuie să prepare, să controleze, să depoziteze şi să elibereze medicamente, însă cel mai important este să consilieze pacientul şi să-i ofere toate informaţiile necesare acestuia.
  2. Farmacist în depozit farmaceutic: se ocupă cu primirea, păstrarea, eliberarea de produse farmaceutice şi parafarmaceutice, ţinând constant evidenţa stocurilor de marfă şi a termenelor de expirare a produselor din cadrul depozitului farmaceutic.
  3. Farmacist în cadrul Farmaciei de spital (circuit închis): asigură necesarul de medicamente în baza referatelor emise de secții, supraveghează şi coordonează eliberarea medicamentelor, menţinând o relaţie strânsă cu personalul medical al unităţii sanitare pentru stabilirea și urmărirea terapiei pacientului.
  4. Farmacist în cadrul unor laboratoare de: analiză şi control al medicamentului, toxicologie, biochimie, igienă a mediului şi alimentelor etc, efectuând teste şi analize fizico-chimice.
  5. Cadru didactic în domeniul universitar la diferite catedre sau discipline (ex: lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar)
  6. Farmacist în industria farmaceutică sau cosmetică: supraveghează procesele farmaceutice, studiază, experimentează şi face propuneri privind îmbunătăţirea formulelor şi tehnologiilor industrial.
  7. Reprezentant medical: promovează şi prezintă produsele farmaceutice, menţine şi dezvoltă relaţii cu clienţii companiei, identifică noi clienţi, negociază şi încheie contracte, monitorizează concurenţa, susţine vânzări, îndeplinind obiectivele vânzărilor.
  8. Farmacist în domeniul marketingului: studiază şi analizează piaţa, stabilind strategiile de marketing farmaceutic.
  9. Farmacist în domeniul farmacovigilenței: monitorizează medicamentele noi și realizează statistici, creează baze de date pentru reacțiile adverse, interacțiunile semnalate, etc.
  10. Cercetător în diferite domenii farmaceutice: datorită informațiilor pe care le aprofundăm în cadrul Facultății de Farmacie, avem acces la dezvoltarea acestui domeniu și posibilitatea de a cerceta noi areale farmaceutice.
Pe lângă acestea, prin intermediul târgului farmaceutic ExpoPharma, studenții pot afla ce oportunități de job-uri și internship-uri au în timpul sau după terminarea facultății, intrând în contact direct cu cele mai mari companii din domeniul farmaceutic. 

Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești

Oferă tuturor studenților oportunitatea de a își susține lucrarea de cercetare în fața studenților Facultății de Farmacie, dar și a unui juriu format din cadre didactice. Sesiunea este împărțită în 4 categorii: „Lucrare cu parte practică – Științe Fundamentale”, „Lucrare cu parte practică – Științe de Specialitate”, „Referate Științifice”, „Postere Științifice”. De asemenea, participanții se pot remarca și prin alte aptitudini pe care le pot pune în valoare la concursuri: „Aptitudini Clinice”, „5 o’clock tea”, „Marketing skills event” și singurul concurs de preparare din țara noastră, „Concursul de Compounding Event”. Te întrebi ce abilități vei exersa în cadrul fiecărui concurs? Regulament Compounding Regulament Marketing Regulament Aptitutidini Clinice Regulament SCSS Regulament 5 o’clock Regulament Comunicare Pacient

Fight the Fakes

Drepturile Pacientului

Fie că vorbim despre o simplă răceală sau probleme mai delicate, fiecare dintre noi am ajuns în postura de pacient. Campania “Drepturile pacientului” vine cu informații concrete extrase din legile în vigoare, care constituie răspunsul întrebărilor de mai sus. Proiectul, desfășurat atât în mediul online, dar și adus în atenția publicului larg, dezbate una dintre cele mai interesante și controversate teme, drepturile pacientului, subliniind de altfel și obligațiile acestuia.

Informarea în licee despre profesia de farmacist

Numărul studenților care aleg să urmeze programul de licență al unei facultăți de Farmacie este în continuă scădere, ceea ce este îngrijorător pentru profesia de farmacist. Studenții joacă un rol important în promovarea facultăților, a oportunităților din timpul anilor de studii și de după terminarea acestora și, mai ales, în prezentarea a ceea ce presupune a fi student la facultatea de Farmacie. Totodată, beneficiile nu sunt doar de partea elevilor care devin informații, ci și de partea studenților care își perfecționează abilitatea de a vorbi în public. Este o oportunitate pentru studenții farmaciști de a-și exersa abilitățile de prezentare a unui subiect ce-l cunosc din propria experiență, în fața unui public degajat.

Resurse Umane:

Meet the Team este un concept prin care SSFB își prezintă Biroul Executiv și activitatea. Biroul Executiv este grupul de oameni care se ocupă cu organizarea tuturor activităților realizate de Societate. Din motive de transparență, nevoie de comunicare permanentă cu voluntarii și deschidere către oameni și interacțiune, a apărut acest proiect care are ca principal scop informarea membrilor SSFB referitor la activitatea asociației. Proiectul prinde 2 forme. Prima parte are loc pe semestrul I și vizează introducerea potențialilor membrii SSFB (în special a bobocilor) în oportunitățile de voluntariat din timpul anului universitar următor, încurajând totodată înscrierea în SSFB. Cea de-a 2-a parte are loc pe semestrul II și dorește să încurajeze voluntarii să candideze pentru funcții din Biroul Executiv SSFB, învățându-i ce au de făcut. Este o combinație de învățare și socializare mereu bine primită de studenți și voluntari! Săptămâna Bobocului este un proiect realizat ȋn prima săptămȃnă a facultăţii care are ca scop familiarizarea bobocilor cu viitorii lor colegi, cu facultatea şi cu SSFB.  În timpul acestei săptămâni facem o serie de activități captivante și variate, cum ar fi:  Learning Journey este un proiect dedicat dezvoltării personale a tuturor studenţilor farmacişti, prin training-uri şi workshop-uri ce au ca scop educarea acestora ȋn afara planului profesional oferit de facultate. Constă într-o serie de 2-3 sesiuni, realizate de diferiți traineri, pe teme diverse, la care poate participa orice student al Facultății de Farmacie (în anumite situații, chiar și studenți din alte centre universitare). La finalul fiecărui proiect, participanții rămân cu diplomele și cu un set valoros de calități din domeniul soft-skills! SSFBuddy este un proiect destinat voluntarilor SSFB ce are ca scop apropierea acestora de echipă şi formarea unor legături de prietenie şi ȋntreajutorare. Are loc, în mod normal, în primul semestru al anului universitar și pot participa toți membrii activi ai Societății. Ei sunt împărțiți în grupe, alături de membrii Biroului Executiv și împreună cu aceștia participă la diverse activități bazate pe: comunicare, lucru în echipă, relaxare, apropiere, transparență, creativitate și multe altele. În final, fiecare participant câștigă un grup nou de prieteni, dar și o viziune mai clară asupra activității Societății. Încă din anul 2016 a luat naștere proiectul „Săptămâna de Externe”, ce are până în prezent  rol de informare a studenților cu privire la dezvoltarea acestora, prin intermediul oportunităților externe, la care au acces toți studenții farmaciști ai UMF „Carol Davila” prin intermediul SSFB, datorită apartenenței la federațiile naționale și internaționale. Acesta s-a desfășurat prin intermediul standurilor amplasate în incinta Facultății de Farmacie din București, unde au fost prezenți studenți care au mai participat la astfel de evenimente și au relatat din experiența lor, dar și voluntari și membri ai echipei SSFB, având ca rol prezentarea informațiilor legate de oportunitățile externe studenților interesați. Pentru a oferi studenților o privire mult mai detaliată și captivantă legată de oportunitățile externe, în cadrul proiectului s-au ținut și numeroase workshop-uri, la care au fost invitați reprezentanții federațiilor din care SSFB face parte (FASFR, ANOSR,VOLUM, EPSA și IPSF). În anul 2020 proiectul ”Săptămâna de Externe” a îmbrăcat numele de ”Explore the Opportunities” și, din cauza perioadei dificile, s-a realizat în mediul online, sub forma a două workshop-uri, la care au fost prezenți invitați din cadrul ANOSR, FASFR, IPSF și EPSA. pe parcursul acestor workshop-uri studenții au aflat despre: programe de dezvoltare naționale;  La finalul acestora, participanții și-au testat cunoștințele acumulate în urma workshop-urilor, luând parte la două concursuri care s-au finalizat cu premierea a 5 studenți norocoși.

Mobilități Naționale

InterFarma

InterFarma este un program de mobilitate studenţească ce se desfăşoară sub egida Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România (FASFR), în cadrul Departamentului de Mobilităţi Studenţeşti și constă într-un schimb interuniversitar ce are drept scop atât dezvoltarea abilităților profesionale ale studenţilor farmacişti și dobândirea de noi cunoștințe în domeniul farmaceutic, cât și schimbul de experienţă și îmbunătăţirea contactelor între studenţii Facultăţilor de Farmacie. Programul InterFarma se adresează studenţilor farmaciști care sunt voluntari activi sau pasivi în SSFB, începând cu anul I, semestrul II,  până în anul V, semestrul I și se desfășoară în fiecare semestru, pe parcursul unei săptămâni, în 8 Facultăţi de Farmacie din România: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureș, Timişoara și Facultatea de Farmacie din Republica Moldova, Chișinău. Fiecare facultate poate trimite studenţi în oricare alt centru, şi trebuie, de asemenea, să găzduiască studenţi veniţi din alte centre. Studenților farmaciști li se oferă, astfel, posibilitatea de a acumula informații noi, de a observa modul de desfășurare al cursurilor și lucrărilor practice și de a interacționa cu studenți și profesori din alt centru universitar. De asemenea, ei sunt încurajați să ia parte la programul social organizat de centrul gazdă special pentru aceștia, care va include diverse activități recreative, de cunoaștere și socializare, dar și un tur prin intermediul căruia să descopere orașul în care aleg să își petreacă săptămâna InterFarma.

InterPractis

InterPractis este un proiect desfăşurat sub egida Federației Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR), care vizează posibilitatea efectuării practicii de vară, obligatorie pentru studenţii Facultăţilor de Farmacie, într-un alt centru universitar decât cel de proveniență InterPractis s-a desfășurat timp de cinci ediții, în 7 centre universitare din România: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu și Târgu Mureș. Acest proiect urmăreşte dezvoltarea abilităților profesionale ale studenţilor farmacişti și dobândirea de noi cunoștințe, facilitând contactul între studenţi şi profesionişti din următoarele domenii farmaceutice: farmacie comunitară, farmacie clinică și de spital, depozit, industrie și cercetare. Studenții realizează practica propriu-zisă timp de 10 zile, câte 4-8 ore pe zi (în funcţie de cerinţele colaboratorilor), beneficiind, totodată, şi de timp liber pentru a socializa cu participanţi din alte centre, în scopul creării unor legături strânse între Facultăţile de Farmacie din ţară, și pentru a participa la programul social organizat de centrul gazdă, acesta incluzând diverse activități care îmbină distracția cu provocarea explorării unui oraș nou.

Mobilități Internaționale

Română

Student Exchange Programme

Student Exchange Programme (SEP) reprezintă unul dintre programele  derulate sub egida IPSF (International Pharmaceutical Students’ Federation). Acesta acordă studenților din întreaga lume oportunitatea de a se familiariza cu domeniul farmaceutic din alte țări. SEP este implementat în țara noastră prin intermediul FASFR (Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România), membră IPSF cu drepturi depline din 2004. Acest program oferă studenților farmaciști de pe tot globul oportunitatea de a participa la internship-uri din domeniul farmaceutic în alte țări. Durata schimbului este în general de la o lună la 3 luni, dar pot exista și schimburi de 2-3 săptămâni. Detaliile exchange-ului sunt stabilite de comun acord cu SEO-ul asociației țării gazdă. De asemenea, există posibilitatea ca aceasta să acopere costurile de cazare, de transport și eventual să acorde studentului participant un anumit venit pe durata practicii sale,dar aceasta nu este o practică adoptată în mod universal. Imaginează-te desfășurându-ți perioada practicii de vară în țări la care doar visai până acum. De la îndepărtata Australie până la căldurosul Egipt, de la colorata Portugalie până peste ocean unde îți poți trăi visul american, doar cerul este limita! Tot ce trebuie să faci este ca, după înscrierea în program, să realizezi un top 3 țări în care îți dorești să mergi, specificând și domeniu de practică pe care îl dorești.Cei interesaţi vor participa la preselecţiile locale făcute de LEO (Local Exchange Officer), unde în funcţie de punctajul obţinut pot deveni Exchange Students. Prioritate au studenţii din ultimul an de studiu, cei cu experienţă în cadrul programului, cu activităţi extracurriculare. Pentru lista completă a țărilor participante poți accesa următorul link: https://www.ipsf.org/countries Pe lângă practică, vei lua parte și la programe sociale și diferite activități prin care vei ajunge să descoperi cultura, țara, obiceiurile și să interacționezi cu localnicii. Accepți aventura SEP? Pentru mai multe informații despre program, nu ezita să-l contactezi pe Local Exchange Officer la adresa leo.ssfb@gmail.com sau în sediul SSFB!

Student Exchange Programme

Student Exchange Program (SEP) is one of the programs run under the auspices of the International Pharmaceutical Students’ Federation (IPSF). It gives students around the world the opportunity to become familiar with the pharmaceutical field in other countries. SEP is implemented in our country through FASFR (Federation of Pharmacy Students’ Associations in Romania), IPSF member with full rights since 2004.  This program offers Pharmacy students all around the globe the opportunity to participate in pharmaceutical internships in other countries. The duration of the exchange is generally from 1 month to 3 months, but there can also be shifts of 2-3 weeks. The details of the exchange are established in agreement with the SEO of the association of the host country. It is also possible for the association to cover accommodation and transport costs and possibly to provide the participating student with a certain income during their internship, this is however not a universal practice. Imagine spending your summer practicing in countries you only dreamed of until now. From distant Australia to warm Egypt, from colorful Portugal to overseas where you can live your American dream, only the sky is the limit! All you have to do is, after enrolling in the program, to make a top 3 countries you want to go to, specifying the field of practice of your choosing. Those interested will participate in local preselections made by LEO (Local Exchange Officer), where, depending on the score obtained, they can become Exchange Students. Priority is given to students in the last year of study, those with experience in the program, those who partook in extracurricular activities. For the complete list of participating countries you can access the following link: https://www.ipsf.org/countries  In addition to practice, you will also take part in social programs and various activities through which you will discover the culture, the country, the customs and interact with the locals. Do you accept the SEP adventure? For more information about the program, do not hesitate to contact the Local Exchange Officer at leo.ssfb@gmail.com or at the SSFB headquarters!

Twinnet

Ce este Twinnet?

Twinnet este un program de mobilitate care are ca scop îmbunătățirea relaționării între membri EPSA, permițând schimbul de cultură, cunoștințe și experiențe. În acest proiect de mobilitate, două, trei sau patru grupuri de studenți care provin din țări diferite fac un schimb între ei și se vizitează reciproc. În funție de numărul de țări implicate programul se poate numi Twinnet (2), Threen (3) sau Quatrino (4). Twinnet este experiența supremă care vă va învăța conștientizarea interculturală, să acceptați o responsabilitate și cum să planificați și să gestionați un proiect. Vrei să ai o experiență care să schimbe viziunea pe care o ai față de lume? Vrei să călătorești prin Europa și să-ți întâlnești colegii din diferite țări? Nu ezita să aplici atunci când se ivește oportunitatea și fii cu ochii pe pagina de Facebook a Societății! https://www.youtube.com/watch?v=lEzETapy0FY – Prezentare Twinnet in Bucharest Pentru mai multe informații despre program, nu ezita să-l contactezi pe Local Exchange Officer la adresa leo.ssfb@gmail.com sau în sediul SSFB!

Twinnet 

What is Twinnet?

Twinnet is a team mobility programme that aims to enhance the interrelation among EPSA members allowing the transfer of culture, knowledge and experiences. In this mobility project, two, three or four groups of students coming from different countries make an exchange among themselves and visit each other’s hometown. Depending on the number of counties involved, the program can take multiple names such as Twinnet (2), Threen (3) or Quatrino (4). Twinnet is the ultimate experience that will teach you intercultural awareness, how to accept responsibility and how to plan and manage a project. Do you want to have an experience that changes the vision you have towards the world? Do you want to travel around Europe and meet your colleagues in different countries? Don’t hesitate to apply when opportunity arises and keep an eye on the Society’s Facebook page! https://www.youtube.com/watch?v=lEzETapy0FY – Twinnet in Bucharest presentation For more information about the program, do not hesitate to contact the Local Exchange Officer at leo.ssfb@gmail.com or at the SSFB headquarters!

Programul Future

Ghidați de dorința puternică de a crește și de a dezvolta omuleții verzi ai Societății, am construit Programul Future.  Programul Future, ce a înflorit în cadrul Departamentului de Sănătate Publică și a continuat să se dezvolte în cadrul Departamentelor de Educație și Practică Farmaceutică și Mobilități Studențești, împărtășește frumusețea voluntariatului prin formarea unui grup de voluntari ce vor contribui activ la realizarea proiectelor SSFB. De asemenea, pentru că ne dorim ca voluntarii să dețină toate informațiile, aplicate pe specificul fiecărui Departament, am realizat metodologii ce pot fi consultate pentru mai multe detalii. Metodologie Future Mobility Metodologie Future EDU Metodologie Future SP

EXPOPHARMA

Târgul profesional ExpoPharma are rolul de a crea un cadru propice interacțiunii directe dintre studenții Facultății de Farmacie din București și profesioniști din domeniul medicamentului. Pe parcursul unei zile, studenții se pot informa despre practica de vară, despre internship-uri, despre oportunitățile de angajare din timpul și după finalizarea studiilor universitare de licență. Astfel, studenții farmaciști află ce înseamă educația farmaceutică continuă și încep să își contureze planul pentru o viitoare carieră într-o ramură a domeniul farmaceutic. În anul 2018, târgul farmaceutic a fost realizat la finalul campaniei naționale „Oportunitățile Studentului Farmacist”, în Holul Mare al Facultății de Farmacie din București. Evenimentul a reunit aproximativ 400 de studenți farmaciști și următorii parteneri: Farmaciile Dona, Gedeon Richter și Servier. În anul 2019, târgul profesional a primit titlul “ExpoPharma” și s-a desfășurat în data de 3 decembrie, în Biblioteca Facultății de Farmacie din București. Târgul profesional a reușit să aducă împreună minimum 500 de studenți farmaciști, care au avut oportunitatea de a discuta cu reprezentanții următorilor sponsori: A&D Pharma Dr. Max Group, Catena, Farmaciile Dona, Farmacia Richter, L’Oréal România și Medimfarm.

WORKSHOP-URI

În anii 2019 și 2020, a fost organizat Workshop-ul de Fundraising, alături de Loredana Matache, Vicepreședinte Financiar ANOSR 2019-2020. Astfel, studenții au avut oportunitatea de a învăța despre atragerea de fonduri, alcătuirea unei mape de proiect, persuasiune și comunicare eficientă cu sponsorii, precum și despre formarea unor relații benefice pentru ambele părți care să treacă testul timpului. De asemenea, au putut pune în practică lucrurile discuta printr-un joc de roluri, exersându-și astfel abilitățile de persuasiune și de comunicare. În anul 2020 pe 31 octombrie, în ziua de Halloween, a debutat un eveniment înfiorător de interesant. Primul Workshop de Publicații s-a axat pe două direcții importante în lumea presei și anume „Scrierea unui articol”, prezentată de Sarah Ramezani, Coordonator al Departamentului de Publicații SSFB 2020-2021 și aspiring blogger, respectiv „Bazele fotografiei”, prezentate de Vlad Dumitrescu, fotograf. Participanții au fost plăcut surprinși de prezentările interactive, iar finalul evenimentului a fost marcat de un exercițiu cu adevărat distractiv de scriere creativă.

Workshop-uri de Imagine și Design

De-a lungul timpului s-a urmărit dezvoltarea creativității voluntarilor și redescoperirea unor noi hobby-uri ale acestora, prin realizarea unor workshop-uri în cadrul Departamentului de Imagine și Design. În 2017 și 2018, workshop-urile de Imagine și Design au fost realizate de către Mihai Nițoiu, Coordonator Imagine și Design SSFB 2017-2018 și Vicepreședinte pe Relații Publice EPSA 2018-2019, care a urmărit o introducere a voluntarilor în sfera de editare digitală, reușind să ofere principiile de bază pentru utilizarea binecunoscutului program, Adobe Photoshop. În anul 2019, workshop-ul de Imagine și Design i-a avut ca invitați pe Cristina Herman și Vlad Cîrcu, Coordonatori ai Departamentului de Imagine și Design FASFR, reușind într-un mod creativ să-i aducă pe voluntari în minunata lume a design-ului grafic. În luna octombrie a anului 2020, pentru a descoperi voluntarii cu spirit creativ și pentru a-i susține în dezvoltarea lor în domeniul graficii digitale, Andrada Cîrlig, Coordonator Imagine și Design SSFB, i-a introdus în tainele uneia dintre cele mai versatile aplicații de web design și anume, Canva. În cadrul workshop-ului participanții au învățat principiile de bază ale aplicației, iar în partea practică a evenimentului, fiecare participant a avut de realizat un design în Canva pe o temă dată, iar la final le-a fost acordat feedback. Pe parcursul anilor am desfășurat numeroase workshop-uri de Relații Publice, care au avut ca scop atât dezvoltarea cunoștințelor voluntarilor din echipa de PR, cât și a studenților curioși, care își doresc să învețe mai multe despre acest domeniu. În anul 2018, Workshop-ul de Relații Publice s-a desfășurat cu ajutorul lui Mihai Nițoiu, Vicepreședinte pe Relații Publice EPSA în mandatul 2018-2019. Acesta a abordat atât subiecte din aria promovării, cât și din domeniul marketing-ului farmaceutic. Un an mai târziu, în cadrul Workshop-ului de Relații Publice am avut-o ca invitată pe Anastasia Coste, Vicepreședinte ANOSR pe Relații Publice pentru mandatul 2018-2019, care ne-a introdus printr-o modalitate captivantă în partea tehnică a domeniului promovării și a ținut la finalul acestuia câteva activități interactive prin care participanții au deprins mai ușor detaliile legate despre ce înseamnă o campanie de promovare de succes. Pe 18 noiembrie 2020 a avut loc Workshop-ul de Relații Publice ce i-a avut invitați pe Robert Feraru, Social Media Manager Kooperativa, și pe Ines Nerina, blogger și creator de conținut, fondatoare a asociației “Type 1 Dreamers”. Participanții au învățat despre „Cum să administrăm paginile de social media eficient pentru a crește vizibilitatea asociației”, precum și „Ce impact are social media asupra comunității de urmăritori”. Cei doi invitați au creat o atmosferă magică, astfel că informațiile transmise au ajuns mult mai ușor la participanți.

WS Reprezentare

Workshop-ul de reprezentare organizat în anul 2021, cu sprijinul Președintelui ANOSR 2020-2021, Horia Onița, a fost un bun mediu de cunoaștere a ierarhiei universității, dar și a drepturilor și obligațiilor de către studenți. În cadrul acestei activități, aceștia au putut aplica cunoștințele dobândite în semestrul I la Conferința de Reprezentare, printr-o serie de exerciții interactive.

Școala de Vară SSFB

Școala de Vară (ȘdV) este un proiect cu tradiție marca SSFB dedicat studenților farmaciști din cele mai importante centre universitare din țară: Iași, Cluj, Craiova, Timișoara, Târgu-Mureș, Oradea, Sibiu și București. ȘdV se desfășoară pe durata a cinci zile, în perioada iulie-august, într-o stațiune montană sau pe litoral. Scopul principal al evenimentului îl reprezintă dezvoltarea profesională și personală a studentului farmacist, într-un cadru dinamic și destins. În era vitezei, considerăm că este imperios necesar să fim informați și bine pregătiți pentru provocările atribuite profesiei farmacistului, printr-o dezvoltare multilaterală armonioasă și prin extinderea orizontului către diversele arii de specializare existente la această oră. De asemenea, ne dorim să accentuăm importanța contribuției fiecăruia dintre noi la crearea unui sistem de sănătate cât mai eficient, corect și complet. Realizarea acestor obiective se realizează prin conturarea unui program educațional care îmbină educația non-formală (paneluri de discuții, workshop-uri, training-uri), cu activitățile relaxante și sociale (activități recreative). An de an ne dorim să organizăm cât mai bine acest eveniment, astfel că în urma feedback-urilor primite au loc schimbări. Pentru a fi mereu la curent cu surprizele pe care le pregătim în ediția următoare, urmăriți-ne pe pagina oficială de Facebook sau Instagram.