„A venit iarna. O plapumă călduroasă de omăt s-a așternut peste pământul amorțit”. Așa ar fi început acest text dacă ar fi fost scris de omulețul meu. Dar, din fericire pentru toți cei care-l citiți, el este scris de mine: Șosețel, motanul cu…șosețele! Nu-i așa că v-a fost dor?
Cuprins de căldura sobei și îmbătat de parfumul cozonacilor proaspăt scoși din cuptor, îmi întind lăbuțele și mă dezmeticesc după un somn binemeritat. Să fii pisică nu e lucru ușor, cu atât mai mult în perioada sărbătorilor, atunci când…
Cheia se rotește de 2 ori în broască, iar ușa se deschide, lăsând un val de aer rece să ia cu asalt holul de la intrare.
– Șosețeeel! M-am întors!
Se pare că instinctele mele pisicești nu m-au dezamăgit nici de această dată. Urechile îmi tresar la auzul recompenselor care se rostogolesc în bolul albastru precum sulfatul de cupru.
– Crăciun fericit, Șosețel, îmi spune omulețul cu un glas vizibil slăbit de gerul de afară.
În timp ce mă delectez cu ofranda sa, îl privesc atent cum scoate din ghiozdan 3 globuri de zăpadă, pe care le așează cu grijă pe masa din sufragerie. Mă apropii curios de primul dintre ele și zăresc înăuntrul lui un hol mare, pictat în toate culorile pe care și le poate închipui un motan. În centrul lui, îl văd pe Pitt, bradul de Crăciun, înconjurat de voluntari.
– Ce părere ai, Șosețel? E fain, nu-i așa? Globul ăsta este din ziua în care am împodobit bradul în Holul Mare al Facultății!
Acum că privesc mai bine, recunosc câteva fețe pe care le-am văzut în ultima mea vizită în Sediul voluntarilor: o fată mai micuță de înălțime atârnă globuri de crengile cele mai de jos, în timp ce un băiat cu ochelari pornește boxa, alegând cele mai potrivite cântece festive. O voluntară cu păr roșcat înfășoară cu grijă beteala, iar una cu pulover caraghios le face poze tuturor. Brăduțul Pitt strălucește mai tare ca niciodată, înconjurat de inimioare verzi, la fel ca ramurile lui. Atmosfera de sărbătoare a umplut întreaga Facultate, căci pe parcurs s-au mai alăturat studenți și profesori deopotrivă, fiecare lăsându-și amprenta printr-o decorațiune. În aplauzele tuturor, băiatul cu ochelari așează cu măiestrie vârful, iar eu văd cum, pentru o secundă, crenguțele lui Pitt prind o tentă roșiatică.
– Ei, dacă ți-a plăcut acela, stai să-l vezi pe ăsta! Este de la târgul de prăjituri, spune omulețul mândru.
Privesc curios al doilea glob de zăpadă. Înăuntrul lui, același fundal multicolor al Holului Mare. Zăresc amplasate două mese mari, pline ochi cu bunătățuri: turtă dulce, prăjituri de toate felurile, fructe proaspete și chiar produse dermatocosmetice sunt așezate cu grijă de către voluntari ce poartă cornițe de ren. Dacă mă întrebau pe mine, le-aș fi sugerat să poarte mustăți de pisică; coarnele de ren sunt chiar demodate! Studenți, profesori și chiar musafiri, cu toții trec pe rând pe la cele două standuri, alegând cele mai delicioase preparate, pregătite cu dragoste chiar de către voluntari. Iar din colț, tronând falnic în hainele de sărbătoare, îi privește chiar Pitt, sub ramurile căruia se odihnește Noel, micuțul fulg de zăpadă, ostenit după drumul lung.
– Nu o să îți vină să crezi cât de bine mirosea întreg holul, Șosețel, chicotește omulețul meu.
Tot ce pot spune e că niște turtă dulce cu somon, sau poate chiar cu vită, ar fi fost un adevărat hit printre pisici! Dar oamenii au gusturi diferite, nu înțeleg ei rafinamentul pe care noi felinele îl avem. În plus, omulețul mi-a explicat un concept caraghios: „bombe de baie”. De parcă baia nu e deja destul de terifiantă și fără bombe!
Îmi ațintesc privirea asupra celui de-al treilea glob: înăuntru văd o încăpere mare, plină ochi de cadre didactice. Iar în față, îmbrăcați în alb, sunt 12 voluntărași, care cântă un colind. Lângă ei este băiatul cu ochelari pe care l-am văzut și în primul glob, gesticulând de zori. Omulețul susține că ceea ce face el se numește „a dirija”, dar eu cred că doar alungă musculițele. Până la urmă, cine ar vrea să fie înconjurat de musculițe atunci când cântă?
– Dacă ai știi câte emoții am avut în acea zi, Șosețel! Coriștii au repetat zi de zi, pentru ca momentul să le iasă ca la carte! Și cât de mândri am fost cu toții de ei…
Poate că ar trebui să îmi încep și eu propriul meu cor. Până la urmă, zilnic îmi bucur omulețul cu vocea mea suavă, interpretând cântece precum „Miau-miau” și „Miau mi-au”.
Cântatul omuleților ia sfârșit, fiind repede înlocuit de un ropot de aplauze. Rând pe rând, sunt premiați, apoi părăsesc sala printr-o o ușiță mică de lemn, făcându-mă să mă întreb spre ce aventură nouă se îndreaptă.
– Ei, Șosețel, au fost 2 săptămâni încărcate! Alături de colegi și de profesori ne-am distrat, am râs și am gustat tot felul de bunătățuri! Dar poate mai presus de toate, am reușit să facem #BineIntensiv, strângând donații pentru cei mai puțin norocoși decât noi. Acum, în prag de sărbători, asociațiile caritabile au cea mai mare nevoie de susținere, iar Asociația Marinuș Gălbenuș este unul din multele astfel de cazuri. De aproape 4 ani de zile, ei oferă sprijin copiilor cu afecțiuni oncologice și alte boli grave, prin oferirea de echipamente de terapie intensivă la domiciliu celor care au nevoie. Aceștia îi învață pe părinți să le folosească și le oferă sprijin continuu, atât timp cât au nevoie.
Cu o eleganță înnăscută, îmi fac loc în brațele călduroase ale omulețului și închid ochișorii. Cuvintele acestuia îmi răsună în minte. Sărbătorile de iarnă sunt despre a oferi, despre a-i ajuta pe ceilalți și despre a le fi alături, chiar și cu o simplă vorbă bună. Dar sprijinul nostru nu trebuie să se oprească aici; el trebuie să fie constant, căci boala nu discriminează și nici nu pleacă în vacanță. Așadar, în această perioadă festivă, te invit să fii pentru un moment recunoscător pentru ceea ce ai, și mai ales pentru cei pe care îi ai aproape. Și te mai rog ca, pentru încă o secundă, să te gândești ce poți face pentru a-i sprijini pe cei care au cea mai mare nevoie de ajutor. Ce poți face, așadar, pentru a „Prescrie un zâmbet! :)”.
Redactor: Adrian Beț (Anul al V-lea)