Dorința de a face bine, entuziasmul, curiozitatea, nevoia de a evolua și de a trece peste anumite blocaje pe care le aveam, toate acestea m-au împins către a deveni un voluntar activ al SSFB.

Drumul meu ca voluntar a început într-un mod foarte abrupt, iar acum, când stau să mă gândesc, într-un mod care nu mă putea caracteriza mai bine. După interviuri, din curiozitate și pentru că îmi doream să aflu ce înseamnă cu adevărat SSFB, am ajuns rapid la concluzia că vreau să merg în TeamBuilding, cu toate că nu știam nimic din ce avea să se întâmple acolo și cum se vor desfășura lucrurile. De-a lungul celor câteva zile am cunoscut câțiva oameni care aveau să îmi fie alături în orice pas și alături de care urma să mă dezvolt personal, în așa fel încât să ajung să fiu cea mai bună versiune a mea. Și de acolo a început toată povestea.

WhatsApp Image 2023-11-21 at 23.16.27

Și da, de la fata timidă din anul 1 care nu știa absolut nimic despre SSFB, nici măcar cine este Președintele sau dacă exista unul, am ajuns până în punctul în care să experimentez probabil tot ce se putea trăi mai frumos din postura de voluntar. De asemenea, aceeași fată din anul 1 ar fi surprinsă să vadă că de-a lungul timpului am rămas implicată și dornică în a cunoaște cât mai multe, atât despre proiectele, oportunitățile de care putem avea parte, până la colegii voluntari pe care cu drag îi văd ca pe niște prieteni pregătiți mereu sa ajute și să facă bine.

WhatsApp Image 2023-11-21 at 23.19.54
WhatsApp Image 2023-11-21 at 23.27.30

Provocarea mea principală a fost să trec peste rușine, timiditate, și peste ideea că printre zecile de oameni implicați, eu nu voi avea nicio importanță și că nu voi face nicio diferență. Cu timpul, cu fiecare lucru mărunt pe care îl făceam, am reușit să trec peste teama pe care o aveam, și ușor, ușor am prins curaj și am conștientizat toate realizările frumoase pe care le puteam face cu puțină dorința și motivația de a ieși din zona de confort care de multe ori, inclusiv în parcursul meu de voluntar, mi-a pus piedică. Tot cu timpul, am realizat probabil cea mai importantă lecție, anume că toți contăm. Fiecare voluntar are locul și atuurile lui, care fac echipă să fie mai valoroasă, atât prin obiectivele pe care le duce la capăt, sau chiar și prin simpla prezență.

WhatsApp Image 2023-11-21 at 23.18.49
WhatsApp Image 2023-11-21 at 23.45.10
WhatsApp Image 2023-11-21 at 23.18.49 (1)

Nu puteam trece mai departe fără a vorbi despre proiectul cel mai drag mie, în cadrul căruia, de când am auzit prima dată de existența lui și până recent, nu am ratat nicio ediție, fie ca participant, fie ca voluntar. Recent am avut ocazia și plăcerea de a fi asistent în cadrul proiectului InterFarma. Experiența de FutureMobility este una dintre ocaziile care m-au purtat prin toate stările, de la situațiile stresante în care trebuia să găsesc o soluție rapidă în momentele neprevăzute, până la momentele de satisfacție în care m-am bucurat de reacțiile și de feedback-ul pozitiv din partea participanților. Pot spune ca InterFarma este o ocazie perfectă de a cunoaște oameni noi, de a afla sau de a vedea diferențele dintre centrele universitare din țară și, în final, un proiect care a lăsat în urma lui multe amintiri și prietenii formate. Așadar, pot spune că recomand 100%, atât experiența de participant, cât și cea de voluntar.

WhatsApp Image 2023-11-21 at 23.39.01
WhatsApp Image 2023-11-21 at 23.39.01 (1)

În concluzie, nu pot să zic mai multe decât că sper că aceste cuvinte vor ajunge la voluntarii mai timizi, cei care își doresc să se implice, însă nu știu de unde vor să înceapă sau unde anume vor să își pună amprenta. Important este să experimentați cât mai multe departamente/proiecte, până descoperiți unde este locul vostru, mediul în care este posibil să fiți chiar voi piesele lipsă din puzzle. Mult succes și mult curaj!

WhatsApp Image 2023-11-21 at 23.37.14

DIABETUL

Cei mai mulţi dintre noi cunoaştem, avem în familie o persoană cu diabet sau suntem noi înşine diabetici, boala fiind deja la nivel de epidemie

Citește acum »