Se pare că omuleții verzi au decis ca eu să fiu aleasă voluntarul acestei veri. Prin urmare, aș vrea să mă prezint și să împărtășesc cu voi ce au însemnat pentru mine ultimele luni. Mă numesc Kioveanu Andreea-Alexandra, voi începe în curând anul 4 și consider că am făcut una dintre cele mai bune alegeri din viața mea de student când m-am înscris în SSFB.
Cu toate că m-am alăturat echipei de doar câteva luni, am fost primită cu brațele deschise, iar în scurt timp am ieșit din zona de confort și am început să particip la diferite activități ale societății, ca de exemplu Campania de Donare de Sânge, voluntariatul în cadrul SEP (Student Exchange Programme), organizarea Examenului de Admitere.
În cadrul SSFB am descoperit o comunitate dedicată, bine organizată și interesată să contribuie la cauze și proiecte care contează cu adevărat, motiv pentru care îi încurajez și pe restul să ni se alăture. Experiența voluntariatului mi-a oferit multe oportunități de dezvoltare, am lucrat cu oameni minunați, am învățat mai multe despre mine, despre răbdare, înțelegere, organizare și responsabilitate, toate astea într-un mediu extrem de cald și prietenos. Mulțumesc, SSFB!