Fie că ești în an mai mare, fie că ești aproape la sfârșitul primului an de studiu, aș vrea să-ți povestesc puțin despre ce presupune stagiul de practică și care sunt avantajele acestuia.
În perioada studenției, pe lângă numeroasele ore de cursuri și laboratoare, în care dobândești experiența teoretică de care ai nevoie, este necesar să simți atmosfera mediului profesional, aflându-te în mijlocul acțiunii. Această experiență o poți dobândi în timpul vacanței de vară, când se începe desfășurarea stagiului de practică ce se întinde pe o perioadă de două săptămâni pentru anii I, II, III, pe o perioadă de patru săptămâni pentru anul IV și pe o perioadă de 6 luni pentru anul V.
Pe perioada studenției, ai posibilitatea să desfășori stagiul de practică în diverse domenii, precum farmacia de circuit deschis, farmacia de spital, într-un depozit farmaceutic, într-o companie de industrie farmaceutică, în laboratoare de cercetare sau poate chiar într-o companie unde poți experimenta domenii precum Farmacovigilență, Regulatory Affairs, Marketing sau poți învăța ce presupune profesia de reprezentat medical. Posibilitățile sunt multe, dar timpul este prea puțin pentru a te transpune în toate aceste roluri pe care un farmacist le poate avea.
Cred că primul și cel mai important avantaj al desfășurării stagiului de practică în perioada studenției este de a ne ajuta pe noi, studenți ai acestei facultății și viitori farmaciști, să ne identificăm pasiunea și să aflăm tainele domeniului în care ne dorim să dezvoltăm viitoarea noastră carieră la sfârșitul celor 5 ani de studiu.
Din propria experiență, stagiul de practică ne ajută să dobândim experienţa care ne face mai încrezători în propriile abilităţi, ne ajută să învățăm lucrurile specifice locului de muncă, despre managementul timpului, disciplină, comunicare eficientă, gândire logică şi critică. Aceste abilități nu pot fi învăţate teoretic.
În timpul stagiului, studenții se găsesc în ipostaza profesionistului care va fi nevoit fie să atingă obiectivele stabilite de angajator, fie să identifice nevoile pacienților și a colaboratorilor, ajungând să-şi șflefuiască mult mai bine aptitudinile și să afle cât de mult se identifică cu acel domeniu.
Un alt avantaj este oportunitatea de a-ți crea o reţea profesională. Când un student se află în cadrul unei companii, al unei farmacii, este considerat o persoană care îşi dorește să învețe și să absoarbă orice informație este trimisă în direcția lui, iar dacă te remarci în acel mediu, angajatorul te va observa, iar, după absolvire, este posibil să-ți ofere un loc de muncă.
Sunt multe companii de renume care vin în ajutorul studenților, oferindu-le o șansa de a începe de undeva și de a învăţa direct de la specialiști.
În final, pot afirma că importanţa stagiilor constă în însușirea și dezvoltarea abilităților profesionale aplicate precum munca în echipă, seriozitatea, orientarea către învățare și perfecționare. Caută oportunitatea care îți place cel mai mult și fă acest salt în necunoscutul domeniului farmaceutic!
Experienţa acumulată de-a lungul stagiilor de practică este foarte importantă, mai ales că, în zilele noastre, contează cel puțin la fel de mult ca diplomele dobândite în parcursul tău academic.
Redactor: Alecsandra Puținelu, Coordonator al Departamentului de Educație și Practică Farmaceutică (anul al II-lea)