Este destul de greu să te trezești dintr-o realitate pe care o considerai a tuturor, dar aparent este doar a ta. În ceea ce privește virusul HIV, este destul de dificil de digerat toată această informație, nu multă lume este informată, până în punctul diagnosticării, lucru care se adaugă la greutatea de a gestiona prejudecățile. Majoritatea îl consideră un subiect despre care nu este voie sau nevoie să discuți.
HIV (conform DEX – https://dexonline.ro/definitie/HIV), este virusul imunodeficienței umane (Human Immunodeficiency Virus), reprezentând un retrovirus care atacă sistemul imunitar.
Ce este un retrovirus? Este un virus ce utilizează ARN ca material genetic, replicându-se în celula gazdă.
Virusul a fost depistat pentru prima oară în România într-un spital din Constanța, în jurul anului 1985. Avusese loc la o transfuzie de sânge, al cărei donator era purtător de HIV, iar în perioada aceea, în România, nu existau teste sau aparaturi care să poată identifica apariția virusului în sânge. În acest fel, virusul HIV a început să se răspândească și să creeze noi victime în rândul populației.
Pentru o persoană aflată în ipostaza pacientului, cu un test pozitiv în brațe, este greu de imaginat scenariile care îi pot trece prin minte.
Sentimentele pot fi multiple. De la stres ridicat, la furie, dezamăgire, deznădejde, anxietate, până la gândurile negre care-i încolțesc în fiecare colț al minții. De aceea, pacientul declarat seropozitiv are nevoie de consiliere psihologică. Unele persoane nu realizează că au nevoie de acest sprijin, altele refuză acest ajutor. Uneori, nici măcar medicul nu se ocupă de informarea în ceea ce privește consultul psihologic.
Cu toate acestea, de undeva trebuie începută noua parte din viață, având în vedere ideea că virusul HIV devine o nouă parte din persoana infectată.
Unele persoane aleg să se îndepărteze de toți cei din jurul său, în unele cazuri, cei din jurul lor se îndepărtează de ei, putând să rezulte diagnosticarea cu depresie. Nu multe persoane sunt informate în privința virusului imunodeficienței umane. Există tot felul de preconcepții care circulă constant în rândul pacienților.
Profilaxia Pre-Expunere (PrEP) reprezintă o formă de prevenire HIV, ce folosește o medicație antiretrovirală, care are ca scop protejarea persoanelor seronegative de contractarea HIV. PrEP presupune luarea unor medicamente pe o perioadă continuă înainte de o presupusă expunere la HIV și pentru 28 de zile după ce a avut loc un posibil contact cu virusul.
Dacă o persoană este expusă HIV-ului, substanțele împotriva virusului din corpul acesteia vor opri intrarea și replicarea acestuia în celulele organismului. Există studii care demonstrează faptul că PrEP este foarte eficient în ceea ce privește transmiterea virusului pe cale sexuală, dacă medicația este administrată în mod regulat, funcționând pentru ambele categorii de genuri și diferitele tipuri de orientări sexuale.
Tratamentul împotriva virusului HIV (antiretrovirale) este unul costisitor, iar în prezent se poate găsi și în România, cu toate că există o oarecare criză în procurarea acestuia. Tratamentul se administrează pe o perioadă de 30 de zile, iar după terminarea celor 30 de zile, se revine la medicul care se ocupă de pacient, făcându-se stocul pentru același număr de zile.
De-a lungul timpului, antiretroviralele (ARV) au străbătut o cale lungă în ceea ce privește eficiența acestora, de la azidomidină (folosit de pacienții ce sufereau de cancer), până la tratamentul cu PrEP, astfel virusul nu mai reprezintă o amenințare și implicit, o condamnare la moarte. Dar cu toate acestea, în România, pastilele fie lipsesc, fie sunt disponibile într-o cantitate limitată.
Conform Europa România Liberă, în 4 spitale din România suferă de o criză în ceea ce privește medicația anti-HIV (https://romania.europalibera.org/a/romania-hiv-lipsa-medicamente/31444527.html).
Schema de tratament, o data începută, nu necesită schimbare periodică. Doar în cazuri speciale, care pot fi cauzate de lipsa medicației respective, care trebuie să fie înlocuită cu un alt medicament sau din cauza faptului că virusul poate deveni imun la schema de tratament curentă, răspunzând nefavorabil, care poate fi inclus în imunizare, virusul devenind imun sau aproape imun.
Medicația retrovirală are ca mecanism de funcționare împiedicarea virusului de a se atașa de leucocite, oprind astfel replicarea sa, dar cu toate acestea, poate ataca uneori sistemul imunitar. Medicația întrerupe pătrunderea virusului în mediul său propice de replicare și astfel se reduce cantitatea sa din organism. În ciuda faptului că medicamentele sunt administrate la timp, virusul reușește să se stocheze în diferiți centri din organism (în creier, în spatele retinei), rămânând astfel într-o stare latentă. La nivel de contraindicații, există atât anumite medicamente, mai ales cele naturiste, cât și fructe, mai ales grapefruit, care trebuie evitate pe parcursul administrării medicamentelor retrovirale.
Ca efecte secundare, cele mai des întâlnite sunt episoadele depresive, dar pot fi întâlnite și anxietatea, pierderea apetitului, oboseală și altele.
Pacientul seropozitiv care începe schema de tratament imediat după aflarea rezultatului, în timp, fără întreruperea sau schimbarea schemei de tratament, în 99% dintre cazuri, poate fi declarat cu virus „netransmisibil” și „nedetectabil”, ceea ce reprezintă o veste foarte bună, deoarece virusul este ținut sub control în organism, iar persoana în sine nu-l va putea transmite prin contact sexual neprotejat.
Pacientul seropozitiv va fi supus unor analize periodice prin care se determină viremia și nivelul de imunitate. Altfel spus, nivelul de virus din organism, care ar trebui să fie cât mai mic (sub 50 de replici/mL de sânge) pentru ca pacientul să aibă un virus inactiv în organism.
Există cazuri, nu foarte numeroase, care refuză să urmeze terapia antiretrovirală, rezultând astfel o sinucidere lentă. De ce? Pentru că pe parcursul timpului, cu scăderea nivelului sistemului imunitar, în organism își vor face apariția o multitudine de infecții și suprainfecții, clasificate într-un singur sindrom, SIDA (sindromul imunodeficienței umane dobândite).
Virusul HIV nu se transmite prin aer, contact fizic, transpirație , tuse sau salivă. Nu este asemănător virusului gripal, deci nu este atât de ușor de răspândit sau de primit, însă se transmite prin contact sexual neprotejat, prin transfuzii de sânge în care donatorul este seropozitiv, prin utilizarea unor seringi folosite și altele asemenea.
Este important faptul că virusul este mai ușor de răspândit prin contact sexual neprotejat anal. Motivul? Zona este una sensibilă, putând să se producă foarte ușor diferite fisuri, astfel sângele celui infectat ia contact cu zona intima a celui neinfectat, virusul răspândindu-se. Acesta fiind un scenariu în care cel seropozitiv nu urmează o terapie antiretrovirală.
Ca și caz concret, în România, din cauza dezinformării, se impun diferite bariere, astfel cei infectați cu HIV ajung să se izoleze sau să fie izolați de restul societății.
Iar în final, un pacient seropozitiv, poate avea o viață la fel de îndelungată ca și cel seronegativ, cu simpla condiție ca acesta să-și urmeze tratamentul și să-și permită să-l urmeze, mulțumită unui sistem medical construit optim.
Redactor: Tudor Andreea
Fotograf: Anghel Gianina