Voluntariatul- iubirea în mișcare

Deși mă aflu la început de drum, asta nu m-a împiedicat să mă implic; important este să vrei. Întotdeauna mi-a plăcut să fac diferența oriunde m-aș duce, mi-a plăcut să-mi aduc aportul în orice fel, să-mi aștern viziunea și capabilitățile așa cum pot mai bine: muncind, dedicându-mă, legându-mă de oameni. Asociez crezului meu un superb citat aparținând inegalabilei Draga Olteanu Matei: „Planuri nu mi-am făcut niciodată. Am fost preocupată să produc ceva, să fac ceva şi într-adevăr, nu am stat”. Iar acum, la fel cum scria și Alecsandri în „Balta albă”, „dați-mi voie să vă istorisesc și eu partea cea mai curioasă din călătoria mea”.

Primul contact indirect pe care l-am avut cu SSFB a fost la sfârșitul clasei a X-a, atunci când eram preocupat de culorile viitorului meu. Doar ce renunțasem la ideea de a urma cursurile la Facultatea de Chimie, simțeam că vreau ceva mai mult,  pentru că, oricum, niciodată nu m-am mulțumit cu puțin. Așadar, după o amănunțită documentație, am concluzionat că Facultatea de Farmacie pare să-mi satisfacă toate așteptările și veți afla puțin mai încolo că așa a și fost. De precizat, este faptul că prima tangență pe care am avut-o cu facultatea, a fost site-ul SSFB și, văzând acolo atâția oameni frumoși, ghidați de pasiunea comună numită voluntariat, nu mi-am spus decât vreau și eu. Cum mereu reușesc în ceea ce îmi propun, după doi ani de pregătiri în acest sens, pot spune că am izbândit, însă nu aș fi putut ajunge aici de unul singur, îi port mereu în suflet pe toți dascălii mei care mi-au împodobit aripile și m-au ajutat să zbor spre noi orizonturi.

Acum sunt student la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carola Davila” și sunt mândru de asta, presupun că am reușit. Pe 14 octombrie 2020 am fost acceptat ca voluntar în marea familie SSFB și de atunci pot spune că a început o frumoasă călătorie. Dat fiind contextul pandemic, primul semestru al anului universitar s-a desfășurat integral în mediul online, însă, asta nu m-a oprit. Dorind să scot la suprafață și latura mea umanistă, am aplicat pentru a fi membru în Departamentul de Publicații din cadrul Societății, fiind acceptat. Aici am întâlnit niște oameni excepționali care m-au primit cu brațele deschise și m-au făcut să mă simt ca și când aș fi aparținut acelui loc de la bun început. Primul contact fizic pe care l-am avut cu voluntarii SSFB a fost la City Huntul organizat în luna noiembrie unde am participat cu toată inima și am fost copleșit de energia și omenia pe care o emanau aceștia, exact cum mă așteptam; atunci am realizat pentru prima oară că locul meu este aici. În cadrul departamentului meu am fost activ și pe primul semestru, este adevărat, contribuind alături de colegii mei la redactarea de articole pentru revistă și blog, însă, odată cu venirea celui de al doilea semestru când sistemul de învățământ a devenit unul hibrid ce a facilitat întrevederile față în față, pot spune că am învățat cu adevărat ce înseamnă munca de echipă. Momentul când am pășit pentru prima dată în facultate ca student, pe 2 Martie 2021, a fost a doua oară când mi s-a confirmat că aici este locul meu, un sentiment inefabil, într-adevăr, care se poate doar simți. Am fost implicat din ce în ce mai mult în tot ceea ce înseamnă redactare, corectare, crearea unui concept redacțional de la 0, devenind Asistent de Publicații în cadrul departamentului și țin să îi mulțumesc pe aceasă cale coordonatoarei mele, Sarah Ramezani, pentru faptul că a văzut ceva în mine, m-a ajutat să evoluez și după cum se pare, drumurile noastre nu încetează a se intersecta, iar cum eu nu cred în coincidențe, nu pot decât să fiu recunoscător.

Așadar, reviste, broșuri, bloguri, fotografii, însă, la final, totul este cu și despre oameni, iar acest lucru l-am învățat la cea de a XXXV-a Adunare Generală SSFB din 21-22 mai 2021 unde am luat parte. Evenimentul a constituit pentru mine culmea cea mai înaltă a primului meu an universitar, deoarece am avut privilegiul de a sta laolaltă cu tinerii deosebiți care, prin îndelunga lor activitate, nu fac altceva decât să reprezinte studentul farmacist. Împreună, prin dăruire și perseverență, am dezbătut toate câte s-au întâmplat din decembrie și până acum. Deși conjunctura nu a fost de partea noastră, asta nu ne-a făcut decât să vrem cu mai multă ardoare a realiza activități, de a ne implica, de a arăta că adevărata valoare a voluntariatului se arată în timpurile grele. Pot spune că, pentru mine, acest AG a reprezentat un cumul de stări indescriptibile: de la extaz, la uimire și iar la extaz. Am fost de a dreptul surprins când mi s-a conferit o diplomă de apreciere pentru activitatea depusă în cadrul Departamentului de Publicații, iar faptul că am fost numit „Cel mai Activ Membru al Celei de a XXXV-a Adunare Generală SSFB” m-a frapat total. Încă nu am cuvinte să le mulțumesc celor care au fost în acele două zile alături de mine și care m-au făcut să mă simt parte din familie.

Aș dori să istorisesc acum, spre final, o mică întâmplare ce s-a petrecut imediat după finalizarea Adunării Generale și care, poate, a venit ca o confirmare a scopului nostru. Mă îndreptam spre stația de autobuz destul de grăbit, întrucât la ora 22:00 trebuia să ajung la o prietenă și cum ceasul indica ora 21:45, era destul de clar că voi întârzia. Nu am așteptat mult până să vină troleibuzul, m-am urcat și am sperat că șoferul va fi în asentimentul meu în ceea ce privește graba. Chiar așa a fost, am avut parte de o călătorie rapidă. La Piața Leul, „un bătrân şi o bătrână – două jucării stricate” după cum spune Minulescu, urcau ținându-se de mână. Mi s-a înduioșa inima când i-am văzut, erau sublimi. Ca printr-o întâmplare, domnul s-a așezat undeva în fața vehiculului, iar doamna în spatele meu. În mână aveam diploma pe care o primisem de la coordonatoarea mea și am sesizat că de peste umăr, o privire blândă și curioasă, încerca să descifreze scrisul de pe aceasta. Ca să îi facilitez lectura, am poziționat hârtia mai comod pentru ochii dumneaei. La un moment dat, cu o eleganță cum rar întâlnești, mă întreabă „Mă scuzați, dar ce înseamnă asistent de publicații?”. Acela a fost începutul uneia dintre cele mai plăcute conversații pe care le-am avut vreodată. I-am explicat conceptul, cu ce se ocupă societatea, am pus mult accent pe activitățile de conștientizare în rândul populației pe care le desfășurăm, însă, am pus deopotrivă accent și pe tema ultimului nostru număr al revistei pHarma Student, anume „Vânzătorul de medicamente – Farmacistul în contextul actual”. Pe lângă faptul că domnia sa a fost plăcut surprinsă când a aflat că studenții farmaciști au o publicație a lor, arătându-se interesată să citească și dumneaei ce scriem, a fost și extrem de atentă când încercam să îi explic cum prestanța de astăzi a farmacistului s-a diminuat considerabil și cum în ochii multora acesta nu reprezintă altceva decât un vânzător de medicamente, când, de fapt, farmacistul este un garant al sănătății și se află mereu aproape de oameni. Răspunsul pe care mi l-a oferit a fost excepțional: „Bineînțeles, eu mă consult întotdeauna cu farmacistul meu!”. În momentul acela mi-a căzut o lacrimă și nu mi-aș fi dorit ca discuția să se fi terminat vreodată, însă, până la mine acasă mai erau doar trei stații și cum șoferul a ținut cont încă de la început de graba mea, nu m-a lăsat să mai profit puțin de conversația superbă pe care o aveam. Mi-am luat  „la revedere” și am coborât; eram mulțumit să văd o concluzie de o simplitate aparte a celor două zile pe care le-am petrecut împreună cu voluntarii și anume, că nimic din ceea ce facem, nu e în zadar.

Nu mă simt în măsură să dau sfaturi nimănui, dar, atât timp cât faci un lucru cu toată inima, fii sigur că la sfârșit nu vei avea să culegi decât flori.

Redactor: Alexandru Mihalache