Dorința de a fi voluntar in cadrul SSFB a pornit dinainte să înceapă facultatea, atunci când am participat la city hunt-ul organizat în cadrul “săptămânii bobocilor”.

Când am văzut cât de frumoși și de veseli sunt acei omuleți verzi, am zis că atunci când încep recrutările, mă duc prima.

Nu am avut un departament anume în minte, am vrut să descopăr tot ce înseamnă SSFB.

Însă, în același timp simțeam nevoia de a avea un loc stabil, așa că mi-am depus candidatura pentru postul de fotograf în echipa de Publicații, unde am și fost aleasă.

Așa că zis și făcut! M-am înscris, am fost aleasă și așa a început aventura mea.

Asta nu m-a oprit din a descoperi celelalte departamente ale societății, căci am participat la mai multe proiecte în cadrul departamentului de Sănătate Publică, la workshopuri ținute de departamentul de Publicații, cel de Relații Publice, cel de Imagine si Design, și multe altele.

O amintire frumoasă și demnă de povestit am de atunci când am fost voluntar în cadrul proiectului “Medacces”, unde am informat persoanele dintr-un mall despre consumul iresponsabil de medicamente și suplimente alimentare. Când am oprit o doamnă sa îi dau un flyer și să îi povestesc despre cine suntem și care este scopul nostru, dânsa mi-a spus “Știu cine sunteți, îmi aduc aminte de voi, sunteți copilașii care erau aici și anul trecut”, mi-a arătat o poza făcuta stand-ului de la proiectul de anul trecut, ținut în același mall, la care adaugă: “De fiecare dată în care vin aici, vă caut”.

Acest moment m-a făcut să mă simt împlinită și să realizez ce înseamnă SSFB-ul și cât de multă bucurie le poate oferi oamenilor din jur, dar și ție ca voluntar.

Am dobândit în acest prim an de voluntariat o experiență vastă într-un timp foarte scurt.

SSSFB-ul m-a ajutat foarte mult la dezvoltarea mea personală și profesională. Mi-a îmbunătățit abilitățile de comunicare, m-a învățat răbdarea, și cel mai important, m-a învățat să iubesc oamenii din jur.

Iubesc tot ce înseamnă voluntariatul și vă îndemn pe toți să vă înscrieți atunci când vedeți anunțul de recrutare și să fiți atât de activi încât să ajungeți să  scrieți și voi un articol ca cel pe care îl citiți acum, pentru Voluntarul lunii.