SSFB Podcast #2 w/ Mihai Ioniță – Voluntariatul în studenție, noi perspective

În cel de-al doilea episod din SSFB Podcast vei afla noutăți din universul farmaceutic dorind să aducem o schimbare pozitivă în rândul populației prin dezvoltarea personală și profesională a studenților farmaciști. Invitatul nostru este Mihai Ioniță, Președintele EPSA 2020-2021. Podcast-ul este disponibil pe canalul nostru de YouTube SSFBucurești. Dacă ai un impediment auditiv său pur și simplu ești genul de persoană care preferă să citească, nu îți face griji, nu te-am uitat! Găsești mai jos transcriptul SSFB Podcast #2.

Cătălin Sima: Bine ați venit la al doilea episod din SSFB Podcast. Alături de noi îl avem pe Mihai Ioniță. Pentru cei care nu-l cunosc, Mihai este Președintele EPSA din mandatul 2020-2021. Descrie-ne puțin ce reprezintă EPSA și cu ce se ocupă.

Mihai Ioniță: Salut! În primul rând, îți mulțumesc de invitație, cât despre EPSA vine de la European Pharmaceutical Students Association sau în română Asociația Europeană a Studenților Farmaciști. Noi reprezentăm peste 100000 de studenți în științe farmaceutice din 37 de țari și avem mai multe proiecte, organizând congrese în scopul de a aduce studenți din toate țările la un loc și să reprezentăm vocea tuturor la nivel European.

Cătălin Sima: Povestește-ne puțin din parcursul tău în asociație. Cum ai ajuns aici? Care a fost primul tău contact cu EPSA?

Mihai Ioniță: Primul meu contact cu EPSA a fost în 2018 la Congresul anual din Bardo, Olanda. Motivația mea de a merge la acel congres au fost prietenii mei, fiind o decizie de moment să experimentez cumva și latura europeană și să văd cum se organizează un congres la nivel European. De atunci, a fost dragoste la prima vedere, am mers la fiecare congres la care am putut să merg, iar după 3 congrese am decis să și candidez in echipa EPSA și să iau o poziție in Parliamentary Council, în română s-ar traduce Comisie de cenzori. De acolo, am candidat pe poziția de președinte ceea ce am și reușit la finalul anului 2020.

Cătălin Sima: Ce a însemnat voluntariatul pentru tine? Și ce impact a avut asupra anilor de facultate?

Mihai Ioniță: Voluntariatul pentru mine a început poate puțin atipic, din anul 1 am vrut să mă implic în lucrări de cercetare științifică cu diverse catedre din facultate și am vrut să particip la sesiuni de comunicare științifică . Am făcut asta pentru 3 ani de zile, dar între timp a apărut EPSA, suprapunându-se cu voluntariatul, astfel la primul congres EPSA am prezentat și prima lucrare de cercetare făcută în facultate. Astfel, am prins cumva gustul și dragostea de asociații studențești, am început să candidez, dar din păcate timpul nu mi-a mai permis să mă ocup de lucrările de cercetare științifică. Încă am plăcerea pentru științe, încă îmi place acea parte, doar că la acel moment și chiar în momentul de față a fost și este mai interesant pentru mine să fac parte din echipa EPSA și să aduc un impact mai mare. Consider că, așa timpul este valorificat mai bine și consider că am mai multe lucruri de învățat făcând asta decât continuând în parcursul științific. Oricând pot să mă întorc de unde am început, pot să continui cu acea parte, dar asta a fost decizia pe care am luat-o la acel moment. Ca impact asupra anilor de facultate am putut cumva să văd și partea cealaltă a profesorilor, putând să trec de rigiditate și am putut să văd în spatele lor. Când vine vorba de asociații studențești, asta m-a dezvoltat incredibil de mult. Dacă mă uit in spate, față de acum 2 ani nu m-aș mai recunoaște. Am învățat să lucrez în echipă, am învățat ce înseamnă project management, am învățat lucruri de bază pentru mine in momentul de față, dar pe care nu le știam și sincer mă întreb cât durează pentru cineva care nu cunoaște aceste lucruri și ajunge în viața muncii să le învețe și cum reușește să se descurce în primul an de carieră să spunem.

Cătălin Sima: Care crezi că sunt diferențele dintre voluntariatul din România comparativ cu celelalte țări europene? În ce fel te-a dezvoltat interacțiunea cu studenții din alte țări?

Mihai Ioniță: Diferențele dintre voluntariatul din România și cel din alte țări din Europa depind foarte mult de perspectivă și din ce unghi privim. Cu toții avem același scop, ne dorim să reprezentăm studenții la nivel local, național sau european în cazul nostru ca EPSA. În această reprezentare înțelegem atât partea de advocacy, de comunicare a punctului de vedere a studenților, dar și diverse proiecte și activități ce au ca scop atât dezvoltarea acestora cât și educarea populației. Diferențele apar când discutăm de publicul țintă, noi facem această reprezentare la nivel european, unitar și încercăm să aducem la nivelul studenților subiectele ce reprezintă interes pentru toată Europa. Asociațiile naționale și locale au ca scop și aducerea acestor subiecte și oportunități la nivelul studenților, dar au și libertatea să țintească și subiecte specifice doar studenților reprezentați de ei, fie la nivel local sau național. Asta ar fi una dintre diferențele majore. De asemenea, apar și diferențe în modul de lucru. EPSA lucrează majoritar remote, cu excepția ședințelor de echipă ce au loc de cinci ori pe an și a evenimentelor care duc echipa în cinci țări diferite în fiecare mandat. Astfel, echipei i se oferă posibilitatea de a experimenta, trăi și vizita aceste țări. De regulă, prima ședință de echipă se ține în orașul ce găzduiește Summer Univerșity, a doua se leagă de Autumn Assembly, a treia merge într-o țară care își dorește să organizeze această ședință. Spre exemplu, anul trecut am fost găzduiți de către Polonia. A patra se află în Bruxelles la sediul permanent al asociației, iar a cincea este legată de Union of Congress, evenimentul unde au loc și alegerile pentru echipa următoare. De cele mai multe ori, asociațiile locale sau naționale se pot întalni mai des și pot interacționa fizic mai mult, deoarece este mult mai ușor din punct de vedere logistic, dar n-au direct această oportunitate de a vizita mai multe țări și de a trăi și aceste experiențe în mandatul lor. Dacă ar fi să abordez și a doua întrebare, legată de interacțiunea cu studenții din alte țări, primul lucru pe care îl pot aborda este legat de diferențele culturale. Acesta este primul lucru pe care l-am observat, ce poate părea normal pentru mine, dar poate fi văzut ca greșit sau ciudat pentru oamenii din alte țări. De asemenea, munca este într-o echipă multiculturală care vine cu greutăți, dar și cu beneficii. Reușim să învățăm unii de la alții cum să gestionăm diferite situații. Ne este mult mai ușor să aducem inovații proiectelor EPSA când putem privi totul din perspective diferite, iar pe plan personal avem lucruri de împărtășit despre obiceiurile și culturile din fiecare țară. Personal, mereu am fost curios să aflu mai multe lucruri despre cultura țărilor și cultura oamenilor cu care am interacționat, iar cea care mi-a oferit această ocazie a fost EPSA. De asemenea, am rămas și cu prietenii de viață în toate colțurile Europei, lucru absolut deloc de neglijat.

Cătălin Sima: A fost vreun moment în care ai vrut să renunți la voluntariat? Și dacă da, care a fost motivul?

Mihai Ioniță: Să renunț? Nu, încă am vie această pasiune cu care am început în EPSA și sper să nu ajung niciodată acolo. Am avut bineînțeles și momente grele, nopți în care am stat până târziu să termin ce am avut de făcut, am avut zile la rând pline de ședințe și apeluri, stres etc. Dar din fericire, nimic nu m-a făcut să cedez. Din câte am observat, foarte rar oamenii renunță fără motiv la voluntariat. Majoritatea și-ar mai dori să rămână in asociațiile studențești după ce-și termină mandatele, dar din păcate viața nu este niciodată simplă și timpul nu le permite unora să continue.

Cătălin Sima: Cum te-a ajutat voluntariatul în cariera profesională? Cât de importantă crezi că este componenta de networking pe care ai dezvoltat-o în cadrul voluntariatului?

Mihai Ioniță: Cariera mea profesională este abia la început. Am absolvit Facultatea de Farmacie acum 4 luni, dar am avut deja ocazia să pot observa câteva aspecte a acestei lumi profesionale, unde toți studenții își doresc să ajungă cât mai repede. Asociațiile studențești au un dezavantaj major, mandatele schimbate anual și dificultatea de a ceda toate cunoștințele de la o echipă la alta. Încercarea de a depăși aceste impedimente, a dus la eficientizarea lucrurilor comparativ cu lumea profesională. Gestionarea proiectelor, a timpului, a resurselor merg mult mai bine în asociațiile studențești în special din dorința acestora de a deveni adevărați profesioniști în domeniul sănătății și nu numai. Cât despre networking, am legat prietenii pe viață cu oameni din diferite colțuri ale Europei. Am avut această ocazie atât din prisma mandatelor, dar și prin internship, prin mutarea în Bruxelles în casa EPSA. În paralel cu mandatul de președinte sunt și intern pentru EPSA în Bruxelles și locuiesc în casă cu alți 3 membrii ai echipei. Aceștia lucrează, ca și mine, pentru asociații profesionale, în birourile acestora zi de zi. De asemenea, putem interacționa și cu alte asociații europene ce au intern sau sedii permanente în Bruxelles. Se organizează petreceri, evenimente de networking destul de des unde avem această oportunitate.

Cătălin Sima: Cum ai motiva un student să se implice în activități de voluntariat?

Mihai Ioniță: Motivația nu poate veni de la mine. Fiecare trebuie să-și găsească ori o motivație extrinsecă, cum au fost prietenii pentru mine, ori o motivație intrinsecă, precum dorința de a se dezvolta, de a învăța, de a cunoaște oameni și locuri sau pur și simplu de a-i ajuta pe cei din jur. Pe mine m-au motivat toate experiențele trăite la congresele EPSA și mi-am spus că este momentul să ofer înapoi și să ajut la dezvoltarea asociației pentru a beneficia și alți studenți de ceea ce am trăit și eu. Asta încă mă mai motivează și-mi dă putere și energie să merg mai departe și să conduc o echipă extrem de complexă și la nivel atât de înalt.

Cătălin Sima: Ce te-a determinat să continui în sfera voluntariatului chiar și după absolvirea facultății?

Mihai Ioniță: În prisma primului meu mandat, am reușit să acumulez foarte multe cunoștințe, am avut ocazia să văd cum funcționează o asociație din interior și de ce este nevoie pentru a face totul să funcționeze. Asta mi-a dat siguranța că pot continua și că pot ajuta în continuare la dezvoltarea asociației. Intrinsec, știam că voiam să continui și-mi doream să experimentez EPSA pentru încă un an. Timpul putea fi într-adevăr o problemă având în vedere ca mi-am terminat studiile și teoretic ar fi trebuit să îmi caut un job și să-mi dedic timpul în aceasta direcție, dar din acest motiv am aplicat pentru a fi intern în Bruxelles pentru EPSA, astfel, așigurându-mă că-mi pot continua dezvoltarea personală și profesională având și timpul necesar pentru a-mi continua aventura în această asociație.

Cătălin Sima: Care crezi ca a fost cea mai mare provocare pe care a-i întâmpinat-o? Ori ca voluntar ori ca președinte în cadrul asociației?

Mihai Ioniță: Cea mai mare provocare, din păcate, este încă în derulare. Este vorba de pandemia cu care ne luptăm cu toții zi de zi. Pentru EPSA, această pandemie a însemnat oprirea completă a tuturor activităților ce necesită mobilitate, pivotul central în jurul căruia lucrăm. Până acum, nu am reușit să mai organizăm 3 evenimente în format fizic, iar din păcate echipa 2020-2021 nu a reușit să se întâlnească fizic până în momentul de față. Am speranța totuși că lucrurile se vor îmbunătăți din primăvară și că vom reuși să aducem totul pe calea normala și să revenim la normalitatea pe care cu toții o așteptăm.

Cătălin Sima: Acestea au fost întrebările noastre pentru Mihai. Îți mulțumim că ai acceptat să fii astăzi alături de noi. În cazul în care v-am stârnit interesul, puteți urmări EPSA pe paginile de Facebook și Instagram.