Prescrie un zâmbet :) Aventura lui Noel

Era cu puțin trecut de prima săptămână a lunii decembrie, iar eu fiind unul dintre cei mai năzdrăvani și zburdalnici fulgi de nea, simțeam nevoia de o plimbare. Toți ceilalți erau încă la școala de dans și învățau cum să plutească mai grațios, cum să-și iubească aproapele și cum să formeze împreună un bulgăre imens bazat pe încredere și lucru în echipă, toate fiind cuprinse în sfera voluntariatului. Lucruri care pe mine mă plictiseau de-a dreptul. Voiam acțiune, voiam să trăiesc acolo, nu să învăț să am emoții, ci să mă bucur de ele așa cum vin. Așa că am decis să plec la o plimbare singur.
Necunoscutul nu părea a fi atât de înfricoșător, dar singurătatea mă înspăimânta. Însă gândul că aș putea să găsesc pe cineva ca și mine, dornic de aventură, mă îmbărbăta. După lungi căutări, gândul că am să rătăcesc mult timp sigur mă întrista din ce în ce mai tare.
M-am lăsat purtat de vânt până aproape de pământ, când dintr-o dată se făcu întuneric. Auzeam niște voci pline de energie. Erau copiii despre care ni se tot repeta la fiecare oră, însă nu prea am fost atent, nu știam dacă sunt buni sau răi.
-Uite, uite, primul fulg de nea, se aude vocea unei fetițe încântate de faptul că m-a văzut prima, aceasta ținându-mă acum captiv în palma ei.
-Ai grijă! Fulgii de nea sunt foarte sensibili, se topesc îndată ce se sperie, te rog, nu-l speria! -Bună, fulgule de nea, nu te speria, noi o să avem grijă de tine.
Nu știu de ce, dar fetița aceea m-a făcut să am încredere în ea:
-Bună! Sunt Noel, cel mai năzdrăvan aventurier.
-Cred că trebuie să ai mult curaj să pornești în căutarea unei aventuri de unul singur, spuse fetița cu o voce jucăușă.Prietenii mei sunt la școală, fac voluntariat. Eu vreau aventură!

-Să știi că și noi suntem tot voluntari, chiar acum eram în drum spre sediul nostru, unde vom pregăti ceva special pentru Crăciun. Ai vrea să ne însoțești?
-Aventură în lumea oamenilor voluntari? Sună excelent!
-Nu ne-am prezentat. Noi suntem omuleții verzi!
Am pornit împreună cu omuleții verzi spre locșorul lor ascuns de lume, unde vă spun sincer, se petrec lucruri minunate. Este un loc plin de magie, un loc în care predomină bunătatea și voia bună.
Îmi place mai mult aici decât la școala noastră. Aici fiecare are ceva de făcut, nimeni nu stă într- un loc, se pun cap la cap idei și se creează magie. Îți poți alege locul unde te simți mai compatibil. Am decis să îmi aștept prietenii alături de omuleții verzi. În tot acest timp i-am ajutat să pregătească proiectul ce urma să se desfășoare. Am împodobit bradul, am împachetat cadouri, am învățat colinde și am amenajat standul pentru târgul de prăjituri. De la acești copii minunați am mai învățat cât contează să ai răbdare și să oferi zâmbete celor care au nevoie.
În ziua cea mare ne-am strâns în jurul bradului și am cântat colinde. O mare de oameni s-a adunat în jurul nostru și au făcut donații pentru cazul umanitar care i-a unit pe toți voluntarii în împlinirea acestui proiect.
După concert m-am îndreptat spre standul de prăjiturele făcute tot de voluntari, cei mai iscusiți în bucătărie, pentru a vedea cum este atmosfera și pe acolo în timp ce ceilalți colindători împărțeau zâmbete și mulțumiri în stânga și în dreapta. La stand aceeași voie bună și persoane cu zâmbetul până la urechi, nu știu dacă din cauza prăjiturilor delicioase sau a glumelor spuse de omulețul verde care se ocupa să atragă cât mai multe fete la standul lui.
Seara s-a lăsat încet, încet, însă energia lor nu părea să se epuizeze în curând. Ne-am retras într-o încăpere în care ne aștepta un videoproiector pregătit cu un film de Crăciun, câteva ibrice fierbinți cu ceai și pături pufoase. Urma să fie seara noastră după o zi plină de muncă și zâmbete. Omuleții au început să-și împartă cadouri între ei, eu fiind singurul care nu și-a primit cadoul.


Timpul trecea și eram din ce în ce mai trist, nu puteam să cred că au uitat de prezența mea. În cele din urmă, căpetenia omuleților m-a chemat mai aproape de fereastră. Ningea! Nu mai eram singur, acum aveam alături de mine familia.
Mi-am luat rămas bun de la voluntari și le-am promis că am să îi învăț și pe ceilalți fulgi de nea colindele și toate lucrurile frumoase dobândite de la ei.
Acum sunt aici și vă spun vouă această poveste, dragi copii.
Cel mai frumos lucru pe care îl puteți dărui cuiva de sărbători este un zâmbet!

Redactor: Gabriela Marcela Manole

Fotograf: Denisa Preda

 

FAMILIA ȘI DIABETUL

Diagnosticarea cu diabet poate veni ca un șoc, nu doar pentru persoana afectată ci și pentru familie. Apar multe întrebări: Ce înseamnă această boală? Ce

Citește acum »