Biblioteca – farmacia sufletului

Cu toții avem grijă de sănătatea nostră fizică, iar când aceasta este deteriorată, mergem la doctor care ne prescrie un tratament, iar ulterior la farmacist pentru a ni-l prepara, respectiv furniza. Când vorbim despre sănătatea sufletului, lucrurile stau puțin diferit; el știe să își prescrie singur tratamentul, e autodidact, iar acesta diferă de la o persoană la alta. Pe o rețetă poate scrie „5 fotografii pe zi”, pe o alta „o pictură o dată la trei zile” sau ”cincizeci de pagini pe zi”. Raportându-ne la ultima rețetă menționată, vom constata că farmacia de unde putem procura tratamentul se află chiar în casa noastră, anume, biblioteca.

Perioada pandemică prin care trecem își lasă amprenta tot mai pregnant asupra psihicului nostru, de aceea, trebuie să găsim întotdeauna remediul care ne dă curajul, puterea și optimismul pentru a merge mai departe înflorind. Fiind nevoiți să se adapteze învățământului online, lipsei interacțiunii directe cu ai lor colegi și profesori, studenții farmaciști răzbat, totuși, victorioși prin această perdea grea de fum și alocă timp fructificării pasiunilor pe care le au.

În cele ce urmează, vom aborda capitolul „lectura de plăcere”, un capitol cu efect terapeutic cunoscut care merge – extrapolând – pe principiul „nu judeca un medicament după cutie”. Beletristică sau dezvoltare personală? La fel de bine putem întreba: recenzii sau prezentare de carte? Voi alegeți, doar să fie citite, căci „citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filozofia vieții” spunea Mihai Eminescu.

 

Recenzii de carte

„Ajutor, mi-am pierdut inima!” de Alexandra Daniela Tudura

O carte excelentă, plină de mister și suspans! Nu o poți lăsa o secunda deoparte, căci subiectul este atât de fascinant și intens, încât vrei cu orice preț să o termini și să afli finalul „wow”. Tema cărții reliefează prietenia adevărată, acea prietenie care se leagă când te aștepți mai puțin și care poate traversa munți și oceane. Viața ne încearcă uneori de nu ne vine să credem ceea ce ni se întâmplă, și parcă trăim un vis din care nu ne mai trezim, însă unele obstacole și necazuri apar pentru a ne învăța ceva foarte important, iar noi nu trebuie să dăm vina pe soarta sau pe Dumnezeu nici o clipa.

În primul rând, admir foarte mult imaginația extrem de bogată a autoarei, acțiunea petrecându-se într-un penitenciar, unde s-au și cunoscut cele doua viitoare prietene de nedespărțit. Niciuna din ele nu este vinovată, Fiona aflându-se la locul nepotrivit în momentul nepotrivit, iar Megan și-a dorit să afle misterul și să rezolve situația Fionei, fiind și ea închisă, dar ca agent sub acoperire. Au reușit să își facă și prietene în penitenciar, au avut și probleme, au și suferit, s-au și bucurat, însă toată această situație trebuie să ducă la un sfârșit, la o rezolvare.

În al doilea rând, felul în care autoarea a gândit trucuri și strategii de rezolvare a cazului, mi s-a părut absolut genial și cât se poate de realist, ca și cum s-a pus în locul unui agent de poliție și a gândit ca atare. Toate planurile personajelor au fost create cu atenție și logică, prezentate până la cel mai mic detaliu.

Cât despre sfârșit, este unul cât se poate de emoționat și de surprinzător! Nu ai cum să nu te îndrăgostești de această carte!

~ Manole Gabriela, anul III    

„O plimbare de neuitat” de Nicholas Sparks

Deoarece sunt o persoană curioasă și atrasă de mister, îmi petrec o parte din timpul liber citind romane polițiste dar, fiind rugată să scriu recenzia unei cărți ce m-a impresionat, voi povesti puțin despre o carte peste care am dat întâmplător, dar care a reușit să mă treacă printr-o avalanșă de stări. Cartea despre care vreau să vorbesc în rândurile următoare se numește ”O plimbare de neuitat” ( „A walk to remember”) și sunt sigură că mulți dintre voi ați văzut filmul realizat după această carte.

Fiind o romantică desăvârșită, ce m-a impresionat pe mine la această carte este povestea de dragoste a celor două personaje principale, Jamie Sullivan și Landon Carter, care avansează de la stadiul de relație tensionată, la tachinare, ajungând să se contureze către final sub forma unei iubiri care se sfârșește tragic cu moartea personajului principal feminin.

Chiar dacă în povestea celor doi intervine un eveniment neprevăzut, acest lucru nu le stă totuși în calea trăirii celui mai bun an din viața amândurora,  Jamie, fiind un simbol de bunătate, îl ajută pe Landon să se descopere pe sine și să evolueze, așa cum mărturisește personajul: ”În anul acela, Jamie m-a ajutat să devin bărbatul care sunt astăzi. Cu priceperea ei constantă mi-a arătat cât de important era să-i ajuţi pe alţii, cu răbdarea ei şi bunătatea ei mi-a arătat ce este într-adevăr viaţa.”.

~ Frînghie Corina Alina, anul IV

„Eseu despre orbire” de José Saramago

Saramago nu încetează niciodată să surpindă, asta e cert, iar „Eseu despre orbire” mărturisește acest fapt cu fiecare rând parcurs. Este poate una dintre cele mai triste alegorii asupra contemporaneității ce urmărește maladia individuală purtată de-a lungul firului existențial: „Cred că nu am orbit, cred că suntem orbi, orbi care văd, orbi care, văzând, nu văd”, citat ce poate cu ușurință să constituie un axis mundi al romanului.

De a dreptul frapant este asemănarea dintre acțiunea cărții și firul epic pe care îl trăim în prezent, totul rezumându-se la un singur termen: „pandemie”. Diferența o face în mod vădit intenția metaforică a autorului de a releva evanescența umanității, respectiv a sentimentului de a trăi cu adevărat, concretizată printr-o orbire atipică, în care, orizontul este cufundat într-un alb imaculat (detaliu ce face trimitere la originea de factură divină a omului). În antiteză cu acea mare de alb pe care o vedeau toți, degradarea șochează precum o negură ,atât din punct de vedere moral, cât și fizic, șocând prin biologic. Ironia subtil indusă, dar constant în diegeză epatează cititorul prin faptul că oricâtă mizerie și dezintegrare s-ar afla în jur, ei nu pot vedea decât alb – o comparație dureroasă cu vremurile noastre. Nefiind plasată în timp și spațiu, acțiunea tinde să capete un aspect atemporal, deci de generalizare, iar contextul epidemiologic în care ne situăm, pare desprins în adevăratul sens al cuvântului dintr-o carte, o maladie ce se așază peste o altă maladie, însă aceasta afectează trupul, nu sufletul. În deznodământ, totul revine la normal, însă nimic nu va mai fi la fel. Un singur personaj a fost martorul a tot ceea ce s-a întâmplat și ne-a purtat în această lume a dezumanizării și a agoniei, fiind poate singurul care își va găsi salvarea, întrucât a trecut prin moartea inițiatică. Continuarea acestui roman, „Eseu despre luciditae”, poate încheia dualitatea ciclică începută și anume, drumul de la viață la moarte și din nou la viață.

O carte mai mult decât captivantă care ascunde în spatele cuvintelor înțelesuri cu greutate și conferă satirei un caracter organic.

~ Mihalache Alexandru, anul I

„Arta subtilă a nepăsării” de Mark Manson

Dacă a fost ceva important pe care chiar l-am reținut în această carte, este că autorul nu ne sugerează deloc să facem lucrurile cât mai corect, ci ne dă de înțeles faptul că este bine să mai și greșim uneori, că este normal și chiar benefic, pentru a putea învăța, mai apoi, din mica „neatenție”. Este în regulă să nu fim cei mai pozitivi oameni de pe fața Pământului mereu, să ne confruntăm cu probleme, să avem căderi și să ne zbatem în ape tulburi.

Ceea ce mi-a plăcut este faptul că autorul ne învață ca din tot ce experimentăm, să avem ceva de reținut și de aplicat pe viitor, fiind cam singura variantă sigură spre dezvoltarea noastră. Nu trebuie să fim cei mai buni, ci doar să ne dăm interesul cât putem ca lucrurile să iasă cât mai bine. Cred că este o carte relaxantă, pe care o poți citi lejer, dar cu atenție. Titlul, sugerează de fapt, nu nepăsarea, ci alegerea a ceea ce pe noi ne face cu adevărat împliniți și fericiți.  Autorul nu ne vinde secretele unei vieți perfecte, ci adevăruri din aceasta și evenimente care se pot întâmpla. Ne arată că viața nu e roz, nici negru și nici alb, ci o combinație de nuanțe de gri, nuanțe care tind spre negru sau alb, în funcție de situații.

~ Diaconescu Evelina, anul IV

 

Prezentare de carte

Florin Buharu este student în anul I și la fel ca noi ceilalți, acesta își urmează pasiunea pentru farmacie cu o deosebită plăcere, însă, se întâmplă să aibă și o a doua vocație, anume, scrisul. Această chemare a descoperit-o în urmă cu șase ani, începând cu redactarea de povestiri scurte, nepublicate vreodată. Cei care l-au sprijinit necondiționat, atât moral, cât și financiar, au fost părinții, ca ulterior anunțării primului roman să întâlnească o întreagă lume literară care să îl susțină. La doar 19 de ani are 4 cărți publicate, declarând: „pot spune că toate persoanele care mi-au citit paragrafele sau schițele au descoperit o parte din mine prin intermediul a ceea ce doream sa transmit”.

Ne vom opri asupra primului roman al seriei „Vânătorii proscriși” cu mențiunea că și cel de al doilea a fost recent publicat.

„Învierea”. Cartea Întâi. Seria „Vânătorii proscriși” de Florin Buharu

Cinci artefacte. Cinci tineri. Cinci destine care se contopesc, devenind unul singur.

Cinci adolescenți obișnuiți sunt aruncați într-o lume întoarsă cu susul în jos, în care tot ceea ce părea imposibil devine posibil, iar creaturile mitologice renasc chiar de sub ruinele ascunse ale orașului natal. Totul se schimbă pentru ei în momentul în care spiritele celor trecuți în neființă încep să umble libere printre ei. Ei sunt cei care au răscolit o lume a umbrelor ce a stat într-o stare latentă timp de mii de ani. Acum, coșmarurile prind viață și împânzesc Amherstul. Iar ei trebuie să oprească totul, indiferent de prețul ce trebuie plătit. Totul se transformă într-o luptă pentru supraviețuire, iar viitorul pare sumbru.

Singura lor speranță e o plantație părăsită din Louisiana, dar ceea cu găsesc acolo ar putea să-i adâncească într-o mare de beznă din care nu ar mai putea ieși niciodată.

În timp ce frica și întunericul amenință să îi împresoare, ei trebuie să-și dea seama de unde a început totul și cum ar putea opri o posibilă înviere a silfidelor, ielelor, zeilor și zodronilor. Ei sunt cei aleși, Vânătorii Proscriși care trebuie să salveze lumea de la un colaps iminent. Fiți pregătiți pentru o lume în care creaturi nebănuite luptă pentru putere, unde nu există loc pentru îndoială și lipsă de acțiune! Lumea pe care au cunoscut-o se prăbușește în jurul lor, iar iadul pare a se dezlănțui pe pământ.

Care este farmacia sufletului tău?

Redactor: Mihalache Alexandru

Cum poți combate stresul?

  Beneficiile exercițiilor fizice – îmbunătățirea stării fizice și combaterea bolilor Stresul și anxietatea sunt o parte normală a vieții, dar tulburările de anxietate nu

Citește acum »