Acest început de an este unul atipic și chiar dacă nu este ceea ce niciunul dintre noi și-a dorit, noi cei din anii mai mari am îmbrățișat pe cât am putut această situație. În schimb, bobocii au pășit pe niște uși deschise și sunt prinși în acest coridor nesfârșit de incertitudini, ratând cele mai importante evenimente din viața de boboc: festivitatea de deschidere și balul adresat lor. Ținând cont că ei reprezintă una dintre generațiile prietene cu tehnologia și platformele informatice, am vrut să vedem cum se descurcă bobocii farmaciști cu facultatea online. Aceștia sunt:
Hribat Maryam, Mun. București. (Maryam)
Mihalache Alexandru, Tecuci, Jud. Galați, stau în București pe timpul facultății online. (Alex)
Rotaru Teodora-Ioana, Ploiești, Prahova, pe timpul facultății stau acasă. (Teo)
Filip Celestina-Cristina, Comănești, Jud. Bacău, orele online mi le petrec acasă. (Celestina)
Pandemia a început cu mult înainte să dai admiterea. Cu ce gânduri începeai noul an știind că este posibil să nu îți cunoști noii colegi chiar din prima săptămână?
[Maryam]: Am avut foarte mari emoții, îmi doream foarte mult ca această schimbare să fie frumoasă, să avem festivitatea de deschidere, să avem săptămâna bobocului. Mă așteptam să mergem la facultate doar la laboratoare, măcar în sistem hibrid… însă decizia de a nu merge deloc m-a surprins.
[Alex]: Contextul epidemiologic în care ne aflam de ceva vreme m-a silit oarecum să vizualizez ipostaza atipică de începere a primul meu an universitar. Nu a fost, nu este și nu va fi o imagine deloc plăcută, însă privesc cu optimism spre viitor și cred cu tărie că această perioadă dificilă reprezintă o etapă necesară pentru a ne face mai puternici și ca prima întrevedere fizică să fie memorabilă.
[Teo]: Chiar dacă știam că exista posibilitatea de a face facultatea online, am avut speranța că totuși îmi voi putea cunoaște colegii chiar din prima săptămână. Din păcate, norocul n-a fost de partea noastră, însă pot spune că important este să ne vedem sănătoși si voioși.
[Celestina)]: Sincer, aveam speranța că o să se mai rezolve lucrurile până va trebui să începem facultatea.
Din punct de vedere social, ai o relație bună cu profesorii? Dar cu ceilalți colegi? Ați apucat să vă vedeți fizic?
[Maryam]: Cu profesorii nu ne prea cunoaștem. Predarea în online vine și cu anumite restricții, faptul că toate cursurile și laboratoarele sunt înregistrate ne creează o stare de anxietate atât nouă, cât și profesorilor, fiind restrânși de împrejurări. Online-ul este o barieră în relația student-profesor. Însă cu colegii de grupa am o relație foarte bună, am și ieșit de 2 ori.
[Alex]: Da, am „întâlnit” mulți oameni excepționali; am pus ghilimelele, întrucât pe domnii profesori nu i-am putut cunoaște decât în mediul online, din nefericire. Cât despre colegi, da, am reușit să ne vedem de una sau două ori și a fost o experiență plăcută. De abia așteptăm să ne revedem în circumstanțe mai bune, de ce nu, poate chiar la facultate.
[Teo]: Din acest punct de vedere pot spune că am fost norocoasă pentru că am ajuns într-un colectiv foarte bun, iar profesorii sunt de nota 10. Sunt foarte fericită că am reușit să-mi văd câțiva colegi cu ocazia unei întâlniri la facultate organizată de profesorii de sport cu scopul de a ne alege opțiunile.
[Celestina]: Da, profesorii înțeleg că este greu și pentru noi cu situația aceasta și ne iau ușor. Cu colegii mă înțeleg bine, comunicam prin whatsapp. Da, am avut ocazia să mă întâlnesc cu câțiva, dar ne pare rău tuturor că nu putem să ne vedem toată grupa/seria.
Cum este pentru tine desfășurarea orelor online? Ai întâmpinat până acum probleme în procesul de învățare?
[Maryam]: Da, chiar întâmpin dificultăți mari la lucrările practice… nu prea înțeleg noțiunile prezentate deoarece laboratoarele necesită muncă fizică.
[Alex]: Nu aș putea spune că am întâmpinat probleme în procesul de învățare, însă lipsește interacțiunea umană directă, fără de care această activitate mi se pare incompletă. Este cu totul altceva când îți simți colegii și profesorii aproape, însă, aceasta poate căpăta conturul unei teme de meditație și anume: oamenii apreciază un lucru atunci când nu îl mai au.
[Teo]: În ceea ce privește facultatea online, nu sunt tocmai mulțumită pentru că randamentul nu este același. Apreciez efortul profesorilor care încearcă prin orice mijloace să ne explice și să ne creeze o atmosferă asemănătoare celei uzuale de la facultate. Consider că până acum totul a decurs excelent, în special la lucrările practice.
[Celestina]: Nu am întâmpinat probleme cu orele online, nu este atât de dificil pe cât îmi imaginam. Cu toate acestea, aș fi preferat să merg la facultate fizic. Sper să nu ajung în anul II fără sa știu să mă uit printr-un microscop sau să țin o eprubetă în mână.
Sesiunea se apropie și sigur știai câte ceva despre aceasta dinainte să începi facultatea, mai exact despre diferența de volum de materie dintre liceu-facultate. Cu ce emoții o întâmpini?
[Maryam]: Am emoții mari, nu știu la ce să mă aștept.
[Alex]: Se tot spune că prima sesiune nu se uită niciodată. Sunt curios cum se va concretiza acest aspect și în cazul meu, însă sper că voi trece cu bine peste ea.
[Teo]: Nici nu-mi vine să cred că deja s-a scurs o lună din primul meu an de facultate. Pot spune că sunt puțin îngrozită de cantitatea materiei pe care o am de aprofundat pentru sesiune, însă cu multă răbdare și silință putem trece peste orice.
[Celestina]: La materiile cu cele mai multe credite dau parțial, care urmează în 3 săptămâni și deja încep emoțiile pentru că nu sunt sigură de cum ar trebui să învăț și dacă e suficient cât învăț zilnic.
Ne poți spune câteva așteptări și gânduri legate de facultate și de ”viața de boboc„?
[Maryam]: Viața de boboc pentru mine însemnă maturitate și un pas nou în viața mea în care am multe de învățat, însă cu pandemia aceasta se pare că nu vom avea experiența de boboci așa cum ar trebui să o trăiască fiecare student in anul 1.
[Alex]: Așteptările sunt evident mari. Mi-am dorit extrem de mult să ajung să studiez în această facultate și mi s-a confirmat alegerea făcută chiar din prima zi când am luat contact cu oamenii deosebiți ce o fac vizibil mai frumoasă. Cât despre viața de boboc, aș rezuma totul într-un singur cuvânt: „cunoaștere”. Chiar ne putem asemăna în adevărul sens al cuvântului cu niște bobocei care fac primii pași în „lumea mare” și descoperă ceea ce îi împresoară. Odată ajunși aici, avem de învățat un scenariu cu totul diferit: oraș nou, unitate de învățământ nouă, profesori noi, colegi noi etc. Eu sunt gata să explorez și să profit de fiecare oportunitate ce mi se ivește în cale.
[Teo]: Mă așteptam ca viața de boboc de facultate să fie mult mai aventuroasă decât cea de licean și chiar așa este. Chiar dacă este puțin copleșitor având în vedere că există multe schimbări din punct de vedere educațional, faptul că am reușit să ajung voluntară în cadrul asociației de studenți SSFB m-a ajutat enorm să-mi conturez cu adevărat o viață de bobocel plină de momente frumoase.
[Celestina]: Sper că măcar din anul 2 să revină lucrurile la normal, îmi doresc să îmi cunosc colegii și să formăm prietenii. Și nu în ultimul rând, sper să iau cu brio toate examenele.
Acestea sunt emoțiile pe care le trăiesc zilnic bobocii din ”generația online”. Le mulțumim pentru răspunsurile sincere, în care suntem siguri că se regăsesc și colegii lor, și le urăm un început de studenție frumos, cu toate că este diferit.
Redactor: Gabriela Marcela Manole
Fotografi: Denisa Preda & Cătălina Leaua