ÎN FIECARE LUNĂ VOLUNTARUL SSFB CU CEA MAI MARE ACTIVITATE NE VA ÎMPĂRTĂȘI DIN EXPERIENȚA SA CA STUDENT FARMACIST ȘI CA VOLUNTAR. AFLĂ POVESTEA OAMENILOR CARE DAU VIAȚĂ PROIECTELOR SSFB ȘI CARE PUN SUFLET ÎN TOT CEEA CE FAC LA FACULTATE!
Mi-aș fi dorit să pot începe prin a spune cum povestea mea cu voluntariatul a luat naștere din perioada liceului, dar nu am cum, din păcate. Printre nenumăratele ore petrecute la liceu și cele patru antrenamente pe saptămână la care nu îmi doream să renunț, pentru că badmintonul a reprezentat și va reprezenta întotdeauna un lucru definitoriu pentru mine, nu am fost capabilă să găsesc timpul necesar pentru a mă implica atât de mult cât aș fi vrut în ceea ce privește voluntariatul. În acea perioadă, am reușit doar tangențial să iau parte la câteva proiecte în calitate de voluntar, încă de pe atunci dându-mi seama că îmi doresc mai mult de la mine pe acest plan.
Cred că voi ține minte toată viața entuziasmul de după admitere și fericirea rezultată din îndeplinirea unuia dintre cele mai mari visuri ale mele, și anume faptul că făcusem încă un pas mare în direcția desăvârșirii viitoarei cariere de farmacist. Teama de nou și de necunoscut cu care eram obișnuită la fiecare nou început deja nu mai aveau loc în sufletul meu, eram mult prea dornică să aflu cât mai multe și mult prea încântată de tot ceea ce avea să-mi ofere viața de student.
Încă de la primele dăți în care am dat ochii cu omuleții în tricouri verzi, am simțit cum se amplifică dorința de a fi parte din SSFB, dorința de a fi voluntar, de a lucra cu și pentru oameni. Am reușit să ies din zona mea de confort și să mă prezint la interviu abia în al doilea semestru de facultate. Începusem cu proiecte mici. Cred că nu mă simțeam pregătită la acel moment pentru o responsabilitate mai mare, întrucât nu eram sigură că voi putea duce o sarcină mai complexă la bun sfârșit în maniera în care îmi dicta doza mea prea mare de perfecționism.
Am aflat undeva înainte de sesiune de proiectul-tradiție al SSFB-ului, și anume Școala de Vară. Cu toate că am ezitat inițial să mă înscriu ca voluntar, venise momentul să trag puțin de mine și să cer mai mult de la mine pe un plan care nu viza facultatea. Imediat după ce am aflat că voi face parte din echipa de organizare a acestui proiect, am știut că am pornit în pas alergător pe un drum care mă va duce acolo unde îmi doresc. Chiar dacă am pornit timid și fără să știu foarte bine ceea ce fac sau dacă este bine ceea ce fac, am avut lângă mine oameni care să mă îndrume și să mă ajute, care m-au învățat ce înseamnă cu adevărat o echipă.
Știu că există o mulțime de lucruri importante pe parcursul vieții, însă în momentul acesta nimic nu se compară cu sentimentul pe care l-am avut în urma proiectului, când am realizat ce impact au cele mai mici lucruri și cât de ușor este să faci să apară un zâmbet. Mă bucur extrem de mult că am reușit să îmi găsesc curajul de a face acest pas și sper să pot face mai mult de atât.