Știi momentul ăla când termini un serial la care te-ai uitat mult timp și te întrebi ce vei face cu viața ta de acum înainte? Ei bine, cam așa mă simt eu de trei săptămâni încoace. Nu, e ok, nu m-am uitat la Game of Thrones pentru a cincea oară. Doar s-a terminat Școala de Vară. Mă simt ca un leu într-o cușcă, parcă nu știu ce să fac și încotro să o apuc. Cum?! Nici un mail de trimis, nici o postare de făcut, nici un deadline de îndeplinit? Dubios… Așa că, ce idee mi-a venit? Ce-ar fi să fac un review pentru blogul nostru despre cel mai tare serial pe care l-am văzut vara asta?
După patru ani de încercări, Școala de Vară a lansat un sezon de revenire mai ceva ca Doctor Who în 2005. Regizorii, producătorii și actorii, toți au plecat la filmări cu emoții, așteptări, idei noi, talent și dedicare. Au trecut luni de zile, pline de castinguri, de preselecții, de negociere a contractelor și de timp petrecut în studio, luni care au dus la dubla finală, ce a rulat pe marile ecrane din Venus în perioada 21-25 august.
Rolul principal în acest sezon a fost jucat de studentul farmacist, acest erou mitic și plin de potențial ce trebuie să descopere comorile ce stau în drumul său inițiatic către profesia ce și-a ales-o. Nu, pe bune. Chiar din primul episod dragul de el pleacă alături de camarazii săi în prima sa aventură: Treasure Hunt-ul. Jack Sparrow ar fi fost invidios. Dar e ok, a avut și el o apariție simpatică la petrecerea din al doilea episod.
Pentru că un serial bun se recunoaște după character developement-ul despre care toți criticii vorbesc, ei bine, studentul nostru învață multe și într-un timp foarte scurt. Spoiler alert! Din seria „Use the Force, Luke!”, enumerăm doar câteva skill-uri dobândite de el: farmacogenomică, nanotehnologii, imunoterapie, automotivare, leadership și comunicare nonverbală. Toate astea ca în punctul culminant să înfrângă marele pericol: *tobe dramatice* vorbitul cu pacienții! Vremea toridă de pe plajă și tentația unei băi în mare i-au îngreunat misiunea, dar într-un final a izbândit.
Să nu crezi cumva că bietul de el nu a avut parte și de puțină distracție. Scenele de la petreceri le întrec fără probleme pe cele din Dirty Dancing sau Saturday Night Fever. Nici coloana sonoră nu a lăsat de dorit: tot serialul este, practic, un videoclip mai lung pentru Danza Kuduro. Chiar și Shakira se alătură petrecerii, pe o bicicletă, bineînțeles. See what I did there?
Dar ce atâta vorbărie? Până la urmă ce știu eu despre cinematografie? Mai bine să auzim părerile criticilor despre ce a însemnat pentru ei această producție de succes:
„La finalul aventurii #SdV m-am simțit de-a dreptul norocoasă și mândră că am putut lua parte la o asemenea provocare, m-am simțit mai încrezătoare, mai sigură pe ceea ce sunt, mai educată pe ceea ce exprim și mai bogată în cunoștințe și noi prietenii.” – Ioana Tudor, anul II, UMF „Carol Davila” București
„O idee extraordinară și mult entuziasm, așa aș descrie Școala de Vară. Totul într-o atmosferă plăcută de vacanță fără presiunea curriculară sau caniculară. Interesul acordat workshop-urilor cu o tematică în concordanță cu problemele actuale, precum și implicarea activă a studenților participanți în activitățile de popularizare și conștientizare a populației au fost câteva dintre lucrurile pe care le-am apreciat în mod deosebit la viitorii farmaciști.” – Conf. Dr. Farm. Denisa Ioana Udeanu, UMF „Carol Davila” București, Laborator clinic și igiena alimentației
„Școala de Vară SSFB a fost un proiect extrem de reușit la care mă bucur enorm că am luat parte. Programul ne-a permis să ne bucurăm și de valurile înspumate ale mării și de nisipul fierbinte de care ne era atât de dor. Am apreciat foarte mult implicarea, organizarea, deschiderea, veselia și spontaneitatea organizatorilor și voluntarilor fără de care nimic nu ar fi fost posibil. Vă felicit din tot sufletul și abia aștept să ne revedem!” – Cristina Bătrânu, anul IV, UMF„Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
„Fiecare lucru pe care îl fac are ca scop pășirea în afara zonei de confort. Pentru un introvert – fiecare pas în exterior e realizare. Așa am descoperit voluntariatul, apoi trainingul. Datorită acestora am cunoscut oamenii de la SSFB. Prin ei, Școala de Vară. Aici fiecare om de la workshopuri mi-a sădit un zâmbet interior și m-a ținut de mână cât mi-am lărgit iar zona de confort. Mă înclin, dragilor!” – Ana M. Marin, trainer
„Plecat cu gândul de a mă distra mai mult, datorită sezonului, am ajuns la Școala de Vară SSFB unde am învățat noi concepte și am revăzut și cunoscut oameni foarte frumoși. Totul a mers foarte bine: programul educațional extrem de interesant, programul social cu un vibe foarte bun și tematici inspirate, cât despre organizare chiar nu am de ce să mă plâng. SSFB știe ce înseamnă să atragă oamenii și să îi facă să se simtă cât se poate de bine.Mulțumesc tare mult pentru experiență și pe data viitoare…” – Teodor Iacob, anul III, UMF „Grigore T. Popa” Iași
„Școala de Vară SSFB a fost încă o dovadă a faptului că suntem generația fast-forward, a faptului că nu mai avem nevoie de ani buni de activitate într-un domeniu pentru a ne da seama că trebuie să știm câte un pic din toate. Fie că am vorbit despre cum social media ne impactează viața sau despre cum persuasiunea poate fi înlocuită de sinceritatea empatică, farmaciștii au răspuns cu energie, curiozitate și o super sete de cunoaștere. SdV e cu siguranță un punct care trebuie să se găsească pe bucket-list-ul oricărui farmacist cu pretenții de viitor profesionist.” – Robert Țopârlea, trainer
„Pentru mine, această experiență a însemnat ieșirea din zona de confort, a depășirii propriilor limite și a acceptării unei provocări care nu știam în ce direcție avea să o apuce. M-a impresionat plăcut căldura pe care am primit-o dinspre oamenii prezenți, atât din București cât și din celelalte orașe, iar faptul că am cunoscut persoane deschise și pline de energie, mă determină, fără îndoială, să continui să păstrez legătura chiar și după încheierea acestui proiect. Mă gândesc cu zâmbetul pe buze la zecile de ore pe care le-am petrecut împreună în aceste zile unice și, fără îndoială, îmi voi umple sufletul de fericire când mă voi gândi în viitor la Școala de Vară, sau când voi da peste vreo poză și mă voi lăsa cuprinsă de melancolie! #doSdV” – Andreea Dragomirescu, anul I, UMF „Carol Davila” București
„Școala de Vară pentru mine a fost un loc unde oamenii faini mereu s-au strâns laolaltă și au profitat de vară într-un mod unic: făcându-și noi prieteni și dezvoltându-se prin joacă.
Ca trainer, pot să spun că nu puteam fi mai mândră de toți! De participanți, pentru deschiderea lor către provocări, de organizatori pentru spiritul tânăr, dorința de a face mereu ceva pentru alții și de colegii traineri care mi-au dovedit încă o dată că lumea este mai mică decât am crezut vreodată. Dacă ar fi să rămân cu 3 cuvinte după această săptămână ar fi: fericire, dezvoltare și, pentru că întotdeauna am găsit în SSFB asta, familie.” – Mădălina Gulerez, Coordonator Resurse Umane SSFB 2015-2017
Se pare că Școala de Vară a prins la public. La anul sigur va curge cu nominalizări la premiile Emmy. Până atunci, eu zic să stăm cuminți și să așteptăm sezonul următor. Bag mâna în foc că va fi al naibii de bun. Pe cuvânt de pirat!
Autor: Ada Bucur, Coordonator Relații Publice Școala de Vară SSFB
„Pharmacy is about drugs, so I’m going to be your addiction!” – SSFBlog