Acordarea primului ajutor

În Europa la fiecare 45 secunde o persoană suferă un stop cardiac.
Resuscitarea cardio-pulmonară efectuată de către orice persoană aflată în perimetrul producerii accidentului are valoare vitală pentru victimă până la sosirea echipajului de urgență.
Resuscitarea precoce și defibrilarea promptă (între 1-2 minute) măresc șansa de supraviețuire cu >60%.

Viaţa unei persoane accidentate depinde de momentul acordării primului ajutor de bază, zicala românească “cu cât mai repede, cu atât mai bine” aplicându-se şi în acest caz. De multe ori, în aceste situaţii, timpul în care victima primeşte ajutor este foarte important, un minut putând face diferenţa dintre viaţă şi moarte, dar pentru a fi cu adevărat de ajutor este necesar să acorzi tipul adecvat de prim ajutor. De ce să acorzi primul ajutor? Există o serie întreagă de concepţii greşite care îi fac pe oameni să nu se implice: “Nu poate fi atât de grav.”, “Altcineva va veni în ajutor.”, “Nu sunt obligat să ajut.”. Dar trebuie să fim conştienţi că, în situaţii de urgenţă, fiecare persoană are obligaţia morală de a ajuta în limita posibilităţilor şi a cunoştinţelor. Cu toţii avem ceva de făcut, însă dacă toată lumea ar gândi aşa şi şi-ar continua drumul, victima nu ar fi ajutată de nimeni. În “Lecția de prim ajutor” de astăzi vom învăța două dintre cele mai importante tehnici de salvare a vieții în situații grave. Vorbim despre ventilația artificială și masajul cardiac, mai precis resuscitarea cardio-pulmonară.

Siguranța salvatorului → asigurați-vă că voi, victima și orice alt martor, sunteți cu toții în siguranță.
Verificați starea de conștiență a victimei tactil și verbal: mișcați cu blândețe umerii victimei și întrebați cu voce tare: “Sunteți bine?” 3a. Dacă răspunde: lasați victima în poziția în care ați găsit-o, dacă ați stabilit că nu există niciun alt pericol; încercați să aflați ce i s-a întâmpat și chemați ajutor dacă este nevoie; reevaluați-l cu regularitate. 3b. Dacă victima nu răspunde: se strigă după ajutor, victima se poziționează în decubit dorsal și apoi se deschid căile aeriene prin hiperextensia capului și ridicarea bărbiei; se plasează o mână pe frunte și se împinge cu blândețe capul pe spate; pentru deschiderea căilor aeriene se va ridica bărbia victimei cu vârful degetelor plasate sub mandibulă. 4. Menținând căile aeriene deschise salvatorul încearcă să stabilească dacă victima respiră utilizând “privește –ascultă- simte”: privește mișcările peretelui toracic; ascultă zgomotele respiratorii la nivelul gurii victimei; simte fluxul de aer pe obraz; decide dacă respirația este normală, anormală sau absentă. În primele minute după oprirea cordului, victima mai poate respira slab sau poate avea gaspuri rare, zgomotoase, care nu trebuie confundate cu respirația normală. Încercarea de a determina existența unei respirații normale privind-ascultând-simțind nu trebuie să dureze mai mult de 10 secunde. Dacă salvatorul nu este sigur că victima respiră normal trebuie să acționeze ca și cum ea nu ar respira normal. 5a. Dacă victima respiră normal: se așază victima în poziție de siguranță; salvatorul va trimite sau va pleca după ajutor – va apela 112 sau numărul local de urgență, pentru chemarea ambulanței; va continua să evalueze respirația victimei urmărind dacă aceasta rămâne normală. 5b. Dacă victima nu respiră sau respiră anormal salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, să găsească și să aducă un DEA (Defibrilator Extern Automat) dacă acesta este disponibil; sau, dacă este singur va folosi telefonul mobil pentru alertarea serviciilor de urgență – salvatorul va părăsi victima numai dacă nu are altă alternativă. Se încep compresiile toracice după cum urmează: – se îngenunchează lângă victimă; – salvatorul plasează podul unei palme pe centrul toracelui victimei (în jumătatea inferioară a sternului victimei); – podul palmei celeilalte mâini se plasează peste cea aflată pe torace; – se întrepătrund degetele mâinilor evitându-se compresia pe coastele victimei. Nu se îndoiesc coatele. Nu se vor face compresii la nivelul abdomenului superior sau la nivelui apendicelui xifoid (partea inferioară a sternului);– salvatorul se va poziționa vertical deasupra toracelui victimei și va efectua comprimarea sternului cu cel puțin 5 cm (fără a depăși însă 6 cm);

– după fiecare compresie îndepărtați presiunea exercitată pe torace fără a pierde contactul între mâini sau între palmă și stern; repetați compresiile cu o frecvență de cel puțin 100 pe minut (fără a depăși 120 pe minut); – compresiile și decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de timp;
- De fiecare dată când se reiau compresiile toracice, plasaţi-vă mâinile fără întârziere, “în centrul toracelui”.
- Comprimaţi toracele cu o frecvenţă de cel puţin 100/min.
- Asiguraţi-vă că adâncimea totală a unei compresiuni de cel puţin 5 cm (pentru un adult) este obţinută.
- Permiteţi peretelui toracic să revină la normal după fiecare compresiune, adică nu vă sprijiniţi de peretele toracic în timpul fazei de relaxare a compresiunii toracice.
- Compresiunea şi relaxarea trebuie să fie egale ca intervale de timp.
- Reduceţi întreruperile compresiunii toracice încât să vă asiguraţi că victima primeşte cel puţin 60 de compresiuni în fiecare minut.
- Nu vă bazaţi pe palparea pulsului carotidian sau la alt nivel ca marker al unui flux arterial eficient în timpul compresiunilor toracice.
Combinarea compresiilor toracice cu ventilatiile După 30 de compresii deschideţi calea aeriană din nou folosind hiperextensia capului şi ridicarea mandibulei. Pensaţi părţile moi ale nasului folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte. Permiteţi cavităţii bucale să se deschidă, dar menţineţi bărbia ridicată. Inspiraţi normal şi puneţi buzele în jurul gurii victimei asigurând o bună etanşeitate. Suflaţi constant în gura victimei urmărind ridicarea peretelui toracic preţ de 1 secundă ca într-o respiraţie normală; aceasta este o ventilaţie salvatoare eficientă. Se menține capul în hiperextensie și bărbia ridicată, se îndepărtează gura de gura victimei și se urmărește revenirea toracelui la poziția inițială ca într-un expir normal. Inspiraţi normal din nou şi suflaţi încă o dată pentru a obţine un total de două ventilaţii eficiente. Cele două ventilaţii nu trebuie să depăşească mai mult de 5 secunde în total. Apoi, repoziţionaţi-vă, fără întârziere, corect mâinile pe sternul pacientului şi efectuaţi încă 30 de compresiuni toracice. Continuaţi efectuarea compresiilor toracice şi a ventilaţiilor într-un raport de 30:2. Resuscitarea de bază va fi întreruptă pentru reevaluare în cazul apariției următoarelor semne de viață:
- tuse;
- mișcări spontane;
- vărsături;
- deschiderea spontană a ochilor.
Resuscitarea se continuă până când:
- sosește ajutor calificat și preia resuscitarea;
- victima dă semne de viață: se mișcă, deschide ochii sau respiră normal;
- salvatorul este epuizat fizic.
Autor: Beatrice Bulilete, voluntar, anul II

Surse bibliografice: https://veritasvalentin.wordpress.com/2016/02/10/curs-prim-ajutor-principii-si-manevre-de-baza-ale-rcp/ http://lectiadeprimajutor.ro/ https://www.actx.edu/ch/cpr http://www.dragosciobanu.ro/2013/11/tu-stii-sa-acorzi-primul-ajutor.html “Acordarea primului ajutor in situatii de urgent”-Dr. Bogdan Vinersar- Instructor european BLS/AED http://blogunteer.ro/2013/06/acordarea-primului-ajutor-in-situatii-cheie/